Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a pierdut procesul cu ROMPREST. Aceasta solicitase judecătorilor de la Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, să suspende plata facturilor emise de operatorul de salubritate până la soluționarea cererii, dar și suspendarea plății sumelor care ar depăși – așa cum susține edilul Sectorului 1 – ”costurile reale”.
Clotilde Armand duce de câțiva ani o luptă cu operatorul de salubritate Romprest Service SA, iar ”ostilitățile” s-au mutat în sala de tribunal. De-a lungul timpului, Clotilde Armand a anunțat, public, că obține victorie după victorie, numai că, pe data de 3 februarie, judecătorii de la Curtea de Apel București (CAB) au contrazis-o, iar înfrângerea se dovedește nu doar clară, ci și…usturătoare.
Clotilde Armand a chemat în judecată Romprest Service SA, solicitând judecătorilor de la Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, să suspende plata facturilor emise de operatorul de salubritate până la soluționarea cererii, dar și suspendarea plății sumelor care ar depăși – așa cum susține edilul Sectorului 1 – ”costurile reale”.
”Prin hotărârea pe care o veți pronunța, să dispuneți:
Primăria Sectorului 1 și, implicit, Clotilde Armand, susține că tarifele practicate de Romprest Service SA nu ar fi ”stabilite în mod legal”, fiind ”disproporționate”, ceea ce duce la o situație ”incorectă” care ar trebui să fie remediată, rapid, de instanța de judecată.
La Fond, Romprest Service SA a obținut câștig de cauză, iar judecătorii Tribunalului București au respins ”ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta Armand Clotilde-Marie-Brigitte”.
Sentința nu a fost definitivă, putând fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Clotilde Armand, bineînțeles, a făcut apel, însă judecătorii de la Curtea de Apel București au dat o sentință care reprezintă, practic, o înfrângere usturătoare pentru primarul Sectorului 1 al Capitalei.
”Respinge ca nefondat apelul reclamanților (n.red. – Sectorul 1 al Municipiului București, Primăria Sectorului 1, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, reprezentate de Clotilde Armand). Respinge excepțiile inadmisibilității. Admite apelul principal formulat de pârâtă cu privire la Încheierea din 12.07.2022. Anulează în parte Încheierea doar cu privire la calitatea de reprezentant a Consiliului Sectorului 1. Anulează în parte sentința cu privire la soluția dată prin referire la Consiliul Local Sector 1 și, în rejudecare:
Anulează acțiunea acestui reclamant (n.red. – Sectorul 1 al Municipiului București, Primăria Sectorului 1, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, reprezentate de Clotilde Armand), dat fiind lipsa calității procesuale a persoanei semnatare. Respinge ca nefondat apelul incident al pârâtei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2023”, au decis judecătorii de la Curtea de Apel.