Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, lansează acuzații grave la adresa actualei conduceri a Primăriei, căreia îi cere să returneze comunității 20 de milioane de euro. Reacția vine în contextul deciziei recente a instanței, care a dat câștig de cauză companiei Romprest, blocând încercarea administrației locale de a încheia contractul de salubritate la finalul lunii iunie 2026 și de a porni un alt contract în paralel pentru suma de 20 de milioane de euro.
„Primarul, viceprimarul și angajații de la Juridic trebuie să înapoieze comunității 20 milioane euro. Urgent!”, acuză fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand vineri seară, după ce Tribunalul București a decis să dea câștig de cauză companiei Romprest.

„Compania Romprest anulează în instanță notificarea Consiliului Local a Sectorului 1 privind încheierea contractului de salubritate de la 30 iunie. Compania susține că are un contract valabil până în 2033, în timp ce Primăria insistă că relația sa cu Romprest se încheie oficial la 1 iulie 2026″, a transmis Clotilde Armand într-o postare pe Facebook.
Potrivit anunțului făcut de fostul edil, Clotilde Armand susține că adevăratul scandal abia acum începe și vorbește de o mișcare controversată a actualei administrații cu doar două zile înainte ca instanța să anuleze decizia de reziliere a contractului cu Romprest.
Astfel, Primăria Sectorului 1 ar fi atribuit un contract paralel, în valoare de 95,5 milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro) printr-o procedură de „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, noul contract vizând colectarea deșeurilor, curățenia stradală și deszăpezirea pentru următoarele 12 luni.
„Iar „distracția” abia acum începe. Cu doar două zile înainte de pronunțarea instanței, Primăria Sectorului 1 a atribuit, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, un contract în valoare de 95,5 milioane de lei pentru colectarea deșeurilor, curățenie stradală și deszăpezire pe o perioadă de 12 luni. Pentru suma asta toate instituțiile statului ar trebui să se sesizeze. Vorbim despre aproape 20 de milioane de euro din bani publici”, a explicat primarul.
Clotilde Armand atrage atenția asupra riscului imens la care este expus bugetul sectorului. În condițiile în care instanța a stabilit că Romprest își poate continua activitatea, iar Primăria susține că relația cu operatorul istoric se încheie la 1 iulie 2026, există posibilitatea ca două companii distincte să pretindă bani publici pentru prestarea acelorași servicii. În timp ce Primăria vrea să scape de contractul actual, Romprest susține că documentul semnat în 2008 este valabil până în anul 2033.
„În condițiile în care există un litigiu major privind valabilitatea contractului de salubritate și există riscul ca două companii să pretindă plata pentru servicii similare, cetățenii au dreptul să primească explicații clare. Cine a decis această procedură? Care au fost argumentele de urgență? Cum sunt protejați banii contribuabililor? Ce garanții există că Sectorul 1 nu va ajunge să plătească de două ori pentru aceleași servicii? Vom afla”, a completat Clotilde Armand.

„Pentru suma asta (20 de milioane de euro – n.r.) toate instituțiile statului ar trebui să se sesizeze. (…) Cetățenii au dreptul să primească explicații clare: Cine a decis această procedură? Care au fost argumentele de urgență? Cum sunt protejați banii contribuabililor?”, a subliniat liderul USR Sector 1.
Reprezentanții USR Sector 1 au anunțat că vor demara o analiză amplă a tuturor documentelor și procedurilor care au stat la baza atribuirii noului contract de salubritate de 95,5 milioane de lei. Mai mult, Clotilde Armand promite acțiuni în instanță împotriva responsabililor.
„Îi transmit actualului primar și complicilor săi din primărie că ne vom îndrepta procesul către ei pentru ca experiența dezastruoasă a contractului încheiat în 2008 pe o perioadă de 25 de ani să nu se mai repete niciodată. Primarul, viceprimarul și angajații de la Juridic trebuie să înapoieze comunității 20 milioane euro. Urgent!”, a concluzionat Clotilde Armand.