NEWS

Coaliția PSD-PNL decide candidatul la Primăria Capitalei. Vești din PNL: „Nu s-a anunțat absolut nimic, există o decizie” | UPDATE

Coaliția PSD-PNL decide candidatul la Primăria Capitalei. Vești din PNL Nu s-a anunțat absolut nimic există o decizie | UPDATE
sursa foto: RealitateaTV

Coaliția PSD-PNL decide astăzi candidatul la Primăria Capitalei. Se anunță o ședință tensionată la sfârșitul căreia vom afla dacă  medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul la Primăria Capitalei, în ciuda acuzaţiilor privind incompatibilitatea sa și a faptul că nu crește în sondaje.

UPDATE: Anunțul PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a dedlcarat luni că din punctul de vedere al liberalilor, medicul Cătălin Cîrstoiu are o foarte bună reputaţie ca manager şi medic şi asta nu i-o poate lua nimeni iar indiferent de presupuneri, că se va schimba această candidatură, indiferent de atacuri, scenarii sau fitile, el este cel care în acest moment are şi candidatura şi anvergura să conducă şi să înţeleagă acest oraş. ”Încercăm să facem această analiză de etapă, să vedem în ce stadiu ne găsim”, a spus liberalul despre discuţiile din şedinţa coaliţiei.

”Nu s-a anunţat absolut nimic, există o decizie, din punctul nostru de vedere domnul Cîrstoiu are o foarte bună reputaţie ca manager şi medic, asta nu i-o poate lua nimeni şi indiferent de presupuneri, că se va schimba această candidatură, indiferent de atacuri, scenarii sau fitile, el este cel care în acest moment are şi candidatura şi anvergura să conducă şi să înţeleagă acest oraş”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, în emisiunea România Politică de la Prima News.

Stroe a precizat că ”atât liberalii cât şi cei de la PSD îşi doresc să câştige Primăria Generală a Capitalei”.

”Exact de la acest subiect pleacă şi discuţiile noastre, de aici pleacă tot. De asta ne uităm atât de serios la ce şanse are domnul Cîrstoiu, de asta încercăm să facem această analiză de etapă, să vedem în ce stadiu ne găsim, să luăm cele mai bune decizii şi cea mai eficientă strategie pentru a fi cei care câştigă primăria generală şi majoritatea în CGMB”, a arătat el.

Ionuţ Stroe a ţinut să precizeze că ”în momentul de faţă există doar o analiză pe care atât PNL cât şi PSD o fac, o analiză de etapă”.

”Este absolut normal să facem acest lucru”, a mai spus Stroe, precizând că discursul medicului Cîrstoiu din conferinţa de presă i s-a părut ”coerent şi onest” în legătură cu acuzaţiile care i se aduc privind incompatibilitatea.

”Nu facem şi nu desfacem candidaturi la televizor. Există o situaţie dată la acest moment, ne dorim să avem şi să fructificăm (..) acest avantaj transformat în oportunitate al forţei politice pe care o avem în momentul de faţă. Noi, liberalii şi social-democraţii avem forţa de a atinge peste 50% din opţiunile oamenilor din Bucureşti şi în mod evident dorim să transferpm acest suport şi candidatului nostru”, a arătat Stroe.

UPDATE ORA 18.20 Medicul Cîrstoiu, chemat de urgență la Guvern

Puțin după ora 18, medicul-candidat Cătălin Cîrstoiu a sosit la Palatul Victoria acolo unde se desfășoară și la această oră ședința Coaliției. Liderii celor două partide au avut discuții îndelungate asupra celei mai bune variante pentru a câștiga fotoliul de primar general al Capitalei.

UPDATE: Cătălin Cîrstoiu a fost retras

Avem prima certitudine de la întrunirea PSD-PNL. Surse MediaFlux ne-au declarat că medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul de până acum al alianței pentru fotoliul de la Prmăria Capitalei, a fost retras.

La această oră, ședința este întreruptă, pesediștii și peneliștii aflându-se într-o pauză, urmând a relua în curând discuțiile. Părțile nu s-au înteles încă pe cine vor susține la scrutinul din 9 iunie la municipalitate.

Varianta Piedone nu mai este de actualitate

Varianta Cristian Popescu Piedone se pare că a picat. PSD a propus ca Piedone să fie susținut în locul lui Cîrstoiu, dar PNL a refuzat.

,,Vom vedea în orele următoarele.”, zice Rareș Bogdan

Știrea inițială:

Ședința coaliției este în plină desfășurare

Președintele PSD, Marcel Ciolacu susţine în continuare ideea candidatului comun,chiar și în cazul retragerii lui Cîrstoiu, dar vrea un candidat membru de partid, considerând că ”perioada de independenţă a apus”. La rândul său, liderul PNL Nicolae Ciucă afirmă că, în caz de nevoie, partidul său va avea propriul candidat.

Demn de semnalat este că ședința Coaliției a început după ora 10.00, dar fără ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie invitat.

Potrivit surselor MediaFlux, coaliția are pe masă două opțiuni. Fie numirea unui nou candidat comun asumat politic, fie de la PSD, fie de la PNL, ori menținerea lui Cîrstoiu și asumarea în Coaliție că acesta nu are șanse reale de a câștiga primăria Capitalei. Varianta de bază ar fi însă retragerea actualului candidat.

Cătălin Cîrstoiu
Sursă foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Coaliția PSD-PNL decide astăzi candidatul la Primăria Capitalei

În ultimele zile s-au vehiculat, ca posibili înlocuitori ai medicului, numele lui Victor Ponta și Rareș Bogdan. Nu în ultimul rând se încearcă și reabilitarea Gabrielei Firea, pe ideea că ar avea șanse mai mari decât Cîrstea.

”E o situaţie grea, dar trebuie să ieşim astăzi cu o soluţie finală. Dacă vrem să mai funcţioneze coaliţia, cred că e nevoie să avem mintea la noi şi să venim cu candida tunic. Dacă mergem cu candidat separat, dinamităm şansele celor doi de sectorul 1 și 5, care sunt comuni”, a spus Rareș Bogdan înainte de a intra la ședința de miercuri.

Actualul candidat PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a afirmat, vineri, că mandatul său se află pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. Oricum, într-o conferință de presă, medicul Cîrstoiu a recunoscut că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate.

Sondale îl plasează pe locul trei, la mare distanță de primele două poziții.

În scurt timp vom afla decizia finală a coaliției.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele