Ne apropiem de jumătatea lunii aprilie, pomii au înflorit, dar vremea e departe de a semăna cu primăvara mult așteptată. Și veștile nu sunt bune. Temoeraturile rămân foarte scăzute și e cod galben de ninsori în peste jumătate de țară.
Meteorologii au actualizat atenţionările Cod galben de ninsori, în zonele de munte, şi vânt puternic, în estul, sud-estul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, informează News.ro.
Codul galben de ninsori vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
De astăzi și până marţi dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara şi se va semnala brumă.
Și în Bucureşti vremea va fi închisă şi se va răci accentuat.
Se înregistrează 3 până la 4 grade în dimineaţa zilei de luni. De luni şi până marţi, vremea se va menţine rece pentru a doua decadă a lunii aprilie.
Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade, mai scăzută în zona periferică, până la 0 grade unde vor fi condiţii de brumă.
Ziua cerul va prezenta înnorări şi vor mai fi posibile ploi slabe, iar seara şi noaptea va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat.
Totuși, Elena Mateescu, director ANM, anunţă că va fi vreme caldă în săptămâna Floriilor, dar și de Paşte, în toată România