NEWS

Cod portocaliu de caniculă în toată România. Se anunță cea mai fierbinte zi a anului

Cod portocaliu de caniculă în toată România. Se anunță cea mai fierbinte zi a anului
www.static.playtech.ro

Cod portocaliu de caniculă în toată România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis emis două avertizări de caniculă, Cod galben și Cod portocaliu, care vor fi în vigoare joi în aproape toată țara. Meteorologii au anunțat joi că în judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local în Maramureş valul de căldură va persista, va continua să se extindă şi se va intensifica.

Cod portocaliu de caniculă în toată România

Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36-39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În restul ţării, respectiv în zone din Moldova, local în Transilvania şi Maramureş şi pe litoral, este Cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

content-image

Cum va fi vremea în Capitala, la mare și la munte

Avertizarea Cod portocaliu vizează şi Capitala. Astfel, în București, vremea va rămâne caniculară și astăzi, iar Indicele Temperatură – Umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Șansele de ploaie vor fi reduse pe tot parcusul zilei.

Vântul va sufla rafale de o intensitate slabă spre moderată, iar cerul o să fie în majoritate senin.

Temperaturile maxime se vor încadra între 38-39°C, iar minimele vor atinge între 22 și 23 de grade Celsius.

Pe litoral, vremea va fi, de asemenea, călduroasă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime se vor situa între 31 și 35 de grade, iar noaptea va fi una tropicală, cu minime cuprinse între 23 și 26°C.

Temperatura apei mării va fi de asemenea ridicată, numai bună pentru bălăceală, situându-se între 25 și 27 de grade Celsius.

Vremea se menţine caldă şi la munte. Domină soaarele, însă după-amiază mai apar și averse locale, însoţite de tunete şi fulgere. Vântul se înteţeşte în timpul ploilor.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele