NEWS

Codul Rutier se modifică. Proiectul de lege prevede reguli pentru șoferii începători

Codul Rutier se modifică. Proiectul de lege prevede reguli pentru șoferii începători
Codul Rutier se modifică Foto: Pixabay

Proiect de lege în Parlament prin care se modifică Codul Rutier. Astfel, șoferii care au obținut permisul auto de mai puțin de doi ani ar putea primi interdicție de a conduce mașini cu motoare considerate prea puternice.

Codul Rutier se modifică

Potrivit proiectului de lege care a primit propunere de adoptare la Camera Deputaților, modificarea se referă la un criteriu tehnic numit raport putere/masă, nu doar la câți „cai putere” are un autoturism.

Sunt vizate autovehiculele care depășesc pragul de 0,075 kW pentru fiecare kilogram din greutatea mașinii, ceea ce face ca unele vehicule ușoare, dar echipate cu motoare performante, să fie încadrate ca „prea puternice” pentru șoferii aflați la început de drum, chiar dacă nu au o cilindree mare.

Inițiativa de modificare a Codului Rutier a fost dezbătută în comisiile parlamentare, în prezența reprezentanților Poliției Române, fiind adoptat un raport favorabil cu amendamente. Decizia finală va aparține Camerei Deputaților.

Propunerea legislativă urmărește modificarea OUG 195/2002, astfel încât conducătorii auto începători să nu mai aibă voie să conducă vehicule considerate prea puternice în raport cu masa lor, peste limita de 0,075 kW/kg.

Ce se schimbă în lege

Conform documentului, principala schimbare propusă se referă la șoferii cu o experiență mai mică de 2 ani, care nu vor mai avea voie să conducă autovehicule considerate prea puternice, adică acelea care depășesc raportul putere/greutate stabilit prin lege.

Sunt prevăzute însă două excepții: aceștia pot conduce astfel de mașini dacă în vehicul se află un șofer cu minimum 10 ani de experiență, care îi supraveghează și îi oferă îndrumare, sau dacă autoturismul este utilizat în scop profesional, în baza unui contract de muncă ori a unei alte forme legale, situație care trebuie dovedită oficial.

De asemenea, șoferii începători care încalcă aceste reguli vor fi amendați, inclusiv dacă depășesc ușor limita de putere permisă pentru mașini.

Proiectul a fost analizat în Parlament, în comisiile de specialitate, unde au participat și reprezentanți ai Poliției Române. Inițiativa va fi discutată în Camera Deputaților, care are rolul final de decizie în acest caz.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele