NEWS

Coiful de la Coțofenești se restaurează. Întreaga operațiune va fi actualizată periodic Foto

Coiful de la Coțofenești se restaurează. Întreaga operațiune va fi actualizată periodic Foto
Coiful de la Coţofeneşti şi brăţările dacice Foto: INQUAM Photos/Vincent Jannink

O pagină lansată de Muzeul Naţional de Istorie a României va transmite, pas cu pas, modul în care este restaurat Coiful de la Coțofenești. Publicul poate urmări etapele investigaţiilor şi ale procesului de conservare-restaurare a uneia dintre cele mai valoroase piese ale patrimoniului naţional.

Coiful de la Coțofenești intră în restaurare

Muzeul Naţional de Istorie a României îşi propune să ofere publicului acces la informaţii privind investigaţiile de specialitate şi etapele procesului de restaurare a coifului. Datele referitoare la aceste demersuri sunt prezentate pe pagina special dedicată, găzduită de site-ul oficial al muzeului.

Pagina cuprinde informaţii despre etapele premergătoare restaurării, precum şi despre intervenţiile propriu-zise asupra piesei şi va fi actualizată constant, pe măsura avansării lucrărilor”, informează muzeul.

Prima etapă a investigaţiilor necesare fundamentării şi demarării procedurii de restaurare a constat în realizarea unei documentări imagistice complexe. Aceasta a avut ca obiectiv înregistrarea riguroasă a stării de conservare a coifului şi constituirea unei baze de referinţă pentru toate etapele ulterioare de cercetare, conservare şi restaurare.

Cea de-a doua etapă a programului de investigaţii a inclus un ansamblu complex de analize fizico-chimice non-invazive: microscopie optică şi digitală, spectroscopie de fluorescenţă de raze X (XRF), microscopie electronică de baleiaj (SEM), spectrometrie de raze X cu dispersie în energie (EDX), spectrometrie cu emisie de raze X indusă de protoni (PIXE) şi metalografie.

Analizele au fost realizate prin colaborarea specialiştilor Muzeului Naţional de Istorie a României cu cercetătorii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) şi cu experţi ai Agenţiei Patrimoniului Naţional din Regatul Ţărilor de Jos.

Întreaga operațiune va fi actualizată periodic

Investigaţiile au urmărit caracterizarea materialelor şi a tehnicilor utilizate pentru realizarea coifului, evaluarea stării sale de conservare, precum şi identificarea modificărilor survenite la nivelul suprafeţei şi al structurii piesei.

Astfel, pe baza rezultatelor investigaţiilor de specialitate a fost elaborată strategia de conservare-restaurare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, strategie fundamentată pe principiile intervenţiei minime, compatibilităţii materialelor, reversibilităţii şi documentării integrale.

Pagina dedicată restaurării va fi actualizată constant, pe măsura desfăşurării intervenţiilor realizate în laboratorul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări de aur dintre cele trei furate au fost recuperate la începutul lunii aprilie de autoritățile olandeze, după o înțelegere între suspecți și procurori. Comorile au fost aduse înapoi în România și expuse la Muzeul Național de Istorie mai târziu în cursul lunii respective.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele