BUSINESS

Comisia Europeană finanțează trei proiecte pentru exploatarea metalelor și mineralelor rare din România. Investiție de 600 de milioane de euro

Comisia Europeană finanțează trei proiecte pentru exploatarea metalelor și mineralelor rare din România. Investiție de 600 de milioane de euro

Comisia Europeană finanțează trei proiecte pentru exploatarea metalelor și mineralelor rare din România. Suma alocată este de 600 de milioane de euro pentru trei proiecte importante care vizează domenii cheie precum exploatarea resurselor naturale și dezvoltarea industriei.

Ministrul Economiei și Digitalizării, Bogdan Ivan, a detaliat aceste proiecte într-o declarație oficială, subliniind impactul semnificativ al acestora asupra economiei naționale și europene.

Comisia Europeană finanțează trei proiecte pentru exploatarea metalelor și mineralelor rare. Primul, grafitul

Primul proiect, în valoare de milioane de euro, are ca scop digitalizarea și exploatarea resurselor de grafit din România.

„Acest proiect va asigura o producție anuală de 15.000 de tone de grafit, o resursă esențială pentru industria automotive, dar și pentru industria de apărare, având aplicații importante în stocarea energiei”, a explicat ministrul Ivan.

El a subliniat că Europa are o cerință tot mai mare de grafit, iar România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care poate exploata această resursă. „Este un proiect care vine într-un moment în care Europa are nevoie tot mai mult de această resursă”, a adăugat ministrul.

Magneziu verde pentru industrii critice

Al doilea proiect vizează investiția în magneziu verde, o materie primă esențială pentru industriile aeronautică și farmaceutică.

Cu o valoare de 115 milioane de euro, acest proiect va face din România singura țară din Uniunea Europeană care va exploata această resursă. „Magneziul verde este un material critic folosit în industrii de înaltă tehnologie. România va fi un jucător important în acest domeniu, ceea ce adaugă o valoare semnificativă economiei noastre”, a declarat Bogdan Ivan.

Cupru și aur

Ultimul proiect, care va beneficia de o finanțare de 300 de milioane de euro, se va desfășura în județul Hunedoara și vizează extragerea și rafinarea cuprului și aurului.

Ministrul Ivan a subliniat importanța acestui proiect pentru reducerea dependenței României de importurile de cupru din afaceri externe Uniunii Europene. „Proiectul va produce anual 20.000 de tone de cupru concentrat, ceea ce va asigura necesarul economiei românești și va sprijini cerințele pieței europene”, a spus Ivan.

Impact asupra industriei europene

Ministerul Economiei estimează că acest proiect va contribui la creșterea producției de cupru la nivel european cu 2,3%, un factor esențial pentru industrii precum microconductori, automotive, aerospațială și apărare. „Aceasta va fi o contribuție semnificativă pentru întărirea industriei europene și reducerea dependenței de importuri”, a adăugat ministrul.

„Aceste inițiative nu doar că vor contribui la dezvoltarea economiei românești, dar vor întări și poziția Uniunii Europene în fața provocărilor globale”, a concluzionat ministrul.

Ciolacu, a subliniat importanța acestor proiecte în contextul discuțiilor recente cu oficialii europeni: „Noi am avut șapte proiecte depuse, între care au fost acestea trei selectate. Automat, aceste proiecte vor duce la crearea a mii de locuri de muncă, dar și la o dezvoltare pe orizontală a întregii industrii, ceea ce reprezintă un pas important în dezvoltarea economiei noastre și în sprijinul sectorului industrial european.”

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele