BUSINESS

Compania Romprest a câștigat în instanță 9 milioane lei de la ADIS Bacău. 65 de primării, obligate să plătească

Compania Romprest a câștigat în instanță 9 milioane lei de la ADIS Bacău. 65 de primării obligate să plătească
sursa foto: Ziarul de Bacău

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău are de plătit aproximativ 9 milioane de lei Companiei Romprest Service SA, potrivit unei decizii a Tribunalului București, luată după patru ani de la intentarea proceselor. Sentința este o premieră în România și nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Compania Romprest Service SA face salubrizare în 65 de localități ale județului, membre ale ADIS, pe baza unui contract câștigat în 2015 și derulat din ianuarie 2016.

Serviciul a început să fie prestat fără ca unele instalații (stații de transfer) din Onești, Găiceana și Berești-Tazlău să funcționeze, ceea ce a însemnat că fiecare vehicul Romprest a fost nevoit să facă zilnic circa 100 de km în plus, până la Bacău.

În 2017, s-a agreat stabilirea amiabilă, pe cale contabilă, a pierderilor cauzate de nefuncționarea instalațiilor, însă ADIS a schimbat procedura și s-a ajuns la proces. Instanța a aprobat, joi, 10 noiembrie, circa jumătate din pretențiile Romprest SA, scrie Ziarul de Bacău.

„Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8.739.800 lei. (…) Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 172.796,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (…)”, a decis Tribunalul București, pe 8 noiembrie 2023. Sentința nu este definitivă.

Avocații Romprest au salutat decizia instanței de judecată.

„Ne bucură decizia corectă a primei instanțe, fie și în parte, ne concentrăm atenția pe recuperarea integrală a prejudiciului, a profitului nerealizat și a penalităților aferente”, au transmis, pentru Ziarul de Bacău, avocații Romprest, Monica Strîmbei, din Bacău, și Cosmin Vasile.

Contractul ADIS cu Romprest expiră în 2024, dar există posibilitatea prelungirii cu încă 4 ani.

Procesele, deschise în 2018

ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) a fost dată în judecată 12 octombrie 2018, fiind vorba atunci de 20 de procese de executare silită deschise la Judecătoria Bacău.

Atunci, Romprest a notificat ADIS că renunță la contract până la finalul anului, dacă nu-și încasează restanțele de circa 10 milioane de lei de la primăriile din județ. Procesele au fost deschise contra ADIS, deoarece asociația derulează contractul de salubrizare în numele și pe seama primăriilor. Acestea din urmă au fost cele chemate să achite restanțele adunate la colectarea și transportul deșeurilor.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele