Noul ministru al Economiei, Radu Miruță, anunță că toate companiile de stat cu pierderi vor fi luate la puricat. Un audit va analiza ”dacă se justifică sau nu în continuare ca statul, la câţiva ani de zile, să vină şi să şteargă datoriile unui management care nu are nicio preocupare de eficienţă”.
Ministrul Economiei vine cu mai multe exemple din rândul companiilor de stat cu pierderi, instituții care vor fi drastic analizate.
‘Pe zona de economie, antreprenoriat, turism, avem celebrele companii de stat. Celebrele companii de stat, între care, pentru câte unele, cu adevărat se stă la stat. Vom face, în perioada următoare, un audit extrem de serios, începând cu cele care au pierderi – și vom vedea unde există responsabilitate și care vor fi măsurile pentru cei cu responsabilitate.
Spre exemplu, în zona de apărare sunt 15 companii în subordinea și în coordonarea acestui minister. Patru dintre ele au câștig, 11 au pierderi iar, pe ansamblu, cele 4 le susțin pe cele 11, pentru că toate cele 15 sunt pe un pic de câștig. De văzut dacă se justifică sau nu în continuare ca statul, la câțiva ani de zile, să vină și să șteargă datoriile unui management care nu are nicio preocupare de eficiență. (…)
O parte din aceste entități refuză contracte pe zona de apărare pentru că li se cere a livra un număr de produse, într-un interval de timp în care ei nu pot să le livreze, pentru că lucrează cu linii de producție pe alocuri ineficiente, vechi, ceea ce este o istorie a statului român. Dacă acea entitate are bani în cont pentru a-și înnoi linia de producție ca să poată lua contracte și stă cu banii acolo, cu linia veche și cu contractele ratate, nu va fi acceptat în mandatul meu.’, a menționat Radu Miruță, la ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru.
El a subliniat că ștergerea datoriilor nu presupune doar o decizie a Guvernului, ci ‘luarea banilor din buzunarul oamenilor’.
‘Datorile nu dispar, că le șterge cineva pe hârtie și atât, se mută din buzunarul fiecăruia în contul unde Guvernul mută banii. Lucrurile astea vor fi eficientizate. Sunt companii care merg bine, sunt companii care nu merg foarte bine, dar sunt strategice – și acolo este o decizie politică a statului român, să mențină din perspectivă strategică și să eficientizeze managementul.
Sunt companii care nu merg bine de ani de zile și care probabil vor fi închise. Acolo unde se fac pierderi de zeci de ani, în fiecare an, probabil că se va lua o astfel de măsură’, a spus ministrul.
Potrivit acestuia, există instituții de stat care se ocupă de turism, însă nu se cunoaște cât de eficiente sunt pentru cetățeni.
‘De la București până la Baia Mare sunt vreo șase instituții ale statului care se ocupă cu turism. Nu simțim că se întâmple ceva cu ele. De la Constanța până la Mangalia cred că sunt, de asemenea, vreo 4-5. De măsurat dacă existența acestora întoarce cetățenilor ceva.
Nu sunt în momentul în care fac un bilant, sunt în moment în care îmi suflec mânecile și, împreună cu oamenii din acest minister, am o preocupare să arătăm că statul român poate funcționa și el după criterii de performanță, după criterii de premiere a performanței și după criterii de penalizare și de răspundere a celor care greșesc.
În general, în zona statului, tragi sforile să primești un spor în plus, ești interesat să obții câte un proiect de unde să mai primești niște bani, ceea ce e legitim că suntem oameni, dar se fuge din încăpere când se face bilanțul – și când se întreabă de ce nu s-a lucrat și nu s-a livrat. Cine fuge din încăpere, va rămâne în afara încăperii’, a adăugat ministrul, conform Agerpres.