Consiliul european pentru afaceri interne (JAI), care se întruneşte joi dimineaţă la Luxemburg, va aborda și subiectul privind aderarea României și Bulgariei la Schengen, spaţiul european de liberă circulaţie. Totuși, măsura nu va fi supusă la vot.
UPDATE: Europarlamentarul Victor Negrescu a discutat despre aderarea României la spaţiul Schengen cu secretarul de stat pentru preşedinţia Spaniei la Consiliul UE
Eurodeputatul român, Victor Negrescu, a discutat astăzi despre aderarea României la spaţiul Schengen cu secretarul de stat pentru afaceri europene, responsabil de preşedinţia Spaniei la Consiliul UE, Pascual Navarro RĂos, în contextul Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne întrunit astăzi, precum şi al dezbaterii privind zona de liberă circulaţie, ce a avut loc săptămâna aceasta în plenul legislativului european. De altfel, europarlamentarul social-democrat a obţinut în bugetul european pentru anul viitor sume suplimentare care să permită aderarea României la spaţiul Schengen şi a luat cuvântul în plenul Parlamentului European pentru a solicita extinderea zonei de liberă circulaţie.
„Am discutat cu responsabilul preşedinţiei Spaniei la Consiliul UE despre un posibil calendar al aderării României la spaţiul Schengen. Guvernul social-democrat din Spania sprijină România necondiţionat. În perspectiva Consiliului de Justiţie şi Afaceri Europene din decembrie urmează ca preşedinţia spaniolă să intensifice eforturile diplomatice pentru a convinge guvernele de dreapta din Austria şi Olanda.
Tot în această logică, l-am informat despre milioanele de euro prevăzute de Parlamentul European în bugetul european pentru anul viitor pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi pentru protejarea frontierelor externe, obţinute ca urmare a amendamentelor susţinute în calitate de responsabil social-democrat privind bugetul UE. Totodată, în luna noiembrie, Comisia pentru Afaceri Constituţionale urmează să aprobe raportul pe care îl coordonez, prin care vom solicita argumente juridice temeinice pentru aplicarea veto-ului.
Toate aceste considerente pot să constituie elemente de presiune asupra Austriei în speranţa obţinerii unui vot pozitiv. Ne aflăm, însă, în situaţia în care lucrurile necesită o abordare europeană şi implicarea directă a decidenţilor europeni” a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.
Știre inițială:
Între timp, Eugen Tomac, europarlamentarul PMP, a calificat drept ”abuz de putere” faptul că pe agenda Consiliul UE Justiție și Afaceri Interne de joi nu ar exista subiectul extinderii spațiului Schengen, deși tema generală Schengen figurează printre temele de discuții, fără să știe că decizia să se discute și aderarea României și Bulgariei a fost luată cu doar câteva ore înainte de discuții. Ulterior, MAI a venit cu o serie de reacții cu privire la acest subiect.
Decizia privind discuțiile despre aderarea României și Bulgariei din Consiliul JAI de astăzi au fost luate doar câteva ore înaintea reuniunii, Comisia Europeană a comunicat public faptul că ambele ţări au făcut progrese, inclusiv datorită noilor programe privind migraţia şi azilul pe care le derulează, arată Radio România Actualități.
Totuși, joi nu va avea loc însă un vot în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen, mai arată sursa citată, dar argumentele care vor fi prezentate în şedinţă vor reprezenta încă un demers pentru a presa Austria să renunţe la blocaj.
”Comisia menționează progresele bune ale României și Bulgariei în cadrul unor proiecte-pilot care aduc proceduri rapide de azil și returnare, dar și de luptă împotriva traficului de persoane. Proiectele au fost inițiate nu doar pentru a demonstra faptul că cele două sunt pregătite, chiar suplimentar, pentru Schengen, dar și pe fondul migrației crescute către Europa. Valurile de migranți pun sub semnul întrebării chiar funcționarea spațiului Schengen între foarte multe state, în condițiile în care tot mai multe țări impun controale pe graniță, chiar în interiorul spațiului de liberă trecere.
Proiectul-pilot din România pornește de la modificarea legislației în luna mai, moment după care deciziile negative de azil și de returnare pot fi făcute simultan, scurtând perioada de așteptare și făcând procesul mai eficient. Alte proiecte se referă la managementul frontierei cu Serbia pentru prevenirea migrației, dar și alte operațiuni desfășurate cu instituții europene implicate în lupta împotriva traficului de migranți. Bulgaria, la rândul ei, derulează chiar mai multe proiecte pentru limitarea migrației, dar și pentru fluidizarea procesului de analiză și răspuns în cazul cererilor de azil. Toate aceste proiecte vor face astăzi subiectul unei părți bune a Consiliului JAI de la Luxemburg.”, transmite Comisia Europeană, potrivit RRA.
Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP) a calificat drept ”abuz de putere” faptul că pe agenda Consiliul UE Justiție și Afaceri Interne de joi nu există subiectul extinderii spațiului Schengen, deși tema generală Schengen figurează printre temele de discuții.
”Azi are loc o nouă ședință a Consiliului JAI la Bruxelles. Aseară a fost publicată ordinea de zi și am fost total șocat să constat că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România și Bulgaria. Acest abuz de putere începe să devină tot mai sfidător în condițiile în care toate instituțiile europene ne-au asigurat că prioritatea UE în chestiunea Schengen este intrarea României și Bulgariei”, a declarat Tomac într-un comunicat de presă.
El a cerut explicații de la guvernul Ciolacu pentru lipsa temei de la ședința Consiliului JAI de la Luxemburg.
Ministerul Afacerilor Interne consideră că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii Schengen este oportună „doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor statelor membre”.
Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a făcut joi unele precizări cu privire la afirmațiile europarlamentarului Eugen Tomac referitoare la Consiliul JAI de astăzi.
Precizările MAI:
1. Reuniunea de astăzi are pe ordinea de zi Regulamentul privind prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor, dimensiunea externă a migrației, Pactul privind migrația și azilul, Decizia de modificare a Deciziei nr. 1313/2013/UE privind Mecanismul de Protecție Civilă al UE, prevenirea radicalizării online a minorilor.
2. La solicitarea României în COREPER din 27.09.2023 a fost pus pe ordinea de zi un punct de informare cu privire la starea generală a spațiului Schengen, cu accent pe barometrul Schengen și combaterea criminalității transfrontaliere, în special a traficului de migranți și implementarea interoperabilității. În cadrul acestei secțiuni, la cererea MAI și MAE, susținută de Ambasadorul României în cadrul ședinței COREPER din data 27 septembrie a.c, reprezentanții României și Bulgariei vor face o prezentare a măsurilor luate în vederea consolidării controlului frontierelor, în scopul informării la zi a miniștrilor de interne din statele membre și asociate.
3. Tot în reuniunea de astăzi, Comisia va prezenta un punct de vedere favorabil cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acquis Schengen de către România.
4. Toate instituţiile cu atribuţii în domeniu desfăşoară intens demersuri diplomatice pentru consolidarea sprijinului Statelor membre UE şi al Comisiei, simultan cu menţinerea unei performanțe ridicate în protecţia frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, în vederea obţinerii deciziei de aderare a României la Spaţiul Schengen.
5. După cum este cunoscut, această decizie este una de ordin politic care aparţine Consiliului, implicit tuturor Statelor membre UE, România bucurându-se în acest moment de sprijinul larg al acestora, precum şi al Comisiei.
6. Conducerea MAI consideră că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii spaţiului Schengen este oportună doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor Statelor membre UE.