Trimestrul al treilea din 2022 a venit cu o scădere pentru companiile care activează în construcții și imobiliare. Principalii factori sunt dobânzile aflate în continuă creștere, dar și materialele de construcții scumpe.
În cadrul unei dezbateri care a avut loc la Camera de Comerț Româno-Elvețiană s-a concluzionat faptul că tranzacțiile de proprietăți rezidențiale au scăzut. Principalele cauze sunt reprezentate de dobânzile ridicate și de materialele de construcții scumpe.
„Creşterea dobânzilor a influenţat deja nivelul tranzacţiilor pe piaţa imobiliară românească, atunci când vine vorba despre numărul creditelor imobiliare acordate în trimestrul al treilea al anului 2022, în comparaţie cu anul 2021“, au declarat participanţii la eveniment, potrivit Mediafax, care citează Ziarul Financiar.
La eveniment au participat mai mulți jucători importanți din industria constructorilor, dar și din cea bancară. Printre speakeri, aflându-se și Gabriel Nistor, CEO al SSAB AG sau Laurențiu Ștefănescu, CEO al Silka România.
Cei prezenți au declarat că o dată cu începutul războiului din Ucraina, predictibilitatea în ceea ce privește prețurile materialelor de construcție a dispărut complet. Dacă în ceea ce privește prețul oțelului a revenit la o valoare accesibilă, astăzi prețul sticlei a explodat.
„Dacă, la începutul anului, preţul oţelului s-a dublat, sub influenţa războiului din Ucraina şi a blocajelor pe lanţul de aprovizionare logistică, astăzi preţul a revenit la o valoare mai accesibilă. În schimb, preţul sticlei s-a triplat, fiind influenţat de componenta energetică, majoritară în procesul de producţie“, au mai spus participanţii la dezbatere.
Companiile din domeniu sunt nemulțumite de faptul că creșterea materialelor de construcții nu este corect reflectată de către Institutul Național de Statistică. Acest lucru face ca valorile estimate ale proiectelor să fie cu mult diferite față de prețurile din piață.
Potrivit acestora, din ianuarie 2021, până în prezent, prețurile mterialelor de construcții au cunoscut o majorare semnificativă, între 60% și 100%. Unul dintre exemplele concludente este reprezentat de către prețul fierului, al cărui impact este foarte mare în construcție per total.
„Fierul era în mod normal în jur de 4 lei/kg. Când a început războiul s-a dus peste 8 lei, iar acum s-a întors la 3,6-4 lei/kg, în funcţie de cantitatea pe care o cumperi“, spunea, în urmă cu două luni, Cosmin Răileanu, fondator al casei de comenzi online pentru construcţii Vindem-ieftin.ro.