NEWS

Continuă protestele angajaților din Sănătate. De la pichetare se va ajunge la un miting gigantic

Continuă protestele angajaților din Sănătate. De la pichetare se va ajunge la un miting gigantic
sursa foto: Arhiva

Continuă protestele angajaților din Sănătate. Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” organizează, joi, un protest la Ministerul de Finanţe, între orele  11:00 și 12:00, după care participanții se vor deplasa la Camera Deputaţilor, susținându-și revendicările până la ora 14:00.

Federația Solidaritară Sănătatea scoate sindicaliștii în stradă

Protestatarii, veniți la București din mai multe județe ale țării, spun că programul de proteste în stradă va continua în fiecare săptămână și va culmina cu un miting care va avea loc în Piaţa Victoriei de Ziua naţională a personalului medical, pe 11 martie.

”Protestul, la care vor participa reprezentanţi ai angajaţilor din toată ţara şi din toate categoriile profesionale, se va desfăşura mâine, joi, 15.02.2024, după următorul program: pichetarea Ministerului Finanţelor în intervalul orar 11.00 – 12.30; pichetarea Camerei Deputaţilor în intervalul orar 12.45 – 14.00. Programul de proteste în stradă va continua în fiecare săptămână, culminând cu mitingul naţional al angajaţilor din sănătate, care va fi desfăşurat în Piaţa Victorie de Ziua naţională a personalului medical (luni, 11 martie)”, a anunțat Federația Solidaritară Sănătatea într-un comunicat oficial.

Continuă protestele angajaților din Sănătate

Sindicaliştii susțin că angajaţii din sănătate şi asistenţă socială au ajuns să aibă un câştig salarial mediu sub câştigul salarial mediu pe economie. Ei solicită, printre altele, creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajați din sistemul sanitar cu cel puţin 25% pentru anul 2024.

Potrivit sursei citate, câștigul salarial mediu pe economie este de 5.079 lei, în timp ce câștigul salarial mediu în Sănătate si Asistență Socială: ajunge abia la 4.669 lei.

„Legitimitatea revendicărilor noastre este conformă cu aşteptările angajaţilor şi este confirmată inclusiv de datele publicate de INS (pentru luna decembrie 2023): câştigul salarial mediu pe economie – 5.079 lei, câştigul salarial mediu în Sănătate şi Asistenţă Socială – 4.669 lei. (…) În această perioadă, în care protestele noastre continuă, angajaţii din sănătate încep să descopere şi adevărata valoare a creşterilor salariale, acum fiind vizibil pe fluturaşi efectul creşterii salariilor de bază cu 5%, acordate începând cu 1 ianuarie 2024. Spre exemplu, pentru angajaţii din secţiile cu condiţiile cele mai grele de muncă, cum ar fi UPU, ATI, Bloc operator, valoarea creşterii veniturilor salariale începând cu 1 ianuarie 2024 este situată între 2% şi 2,5%”, afirmă cei de la Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

 

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele