NEWS

Cresc veniturile a milioane de români de la 1 septembrie. S-a aflat cât va fi salariul minim

Cresc veniturile a milioane de români de la 1 septembrie. S-a aflat cât va fi salariul minim

Salariul minim crește de la 1 septembrie 2023 la 3.300 de lei pentru toți angajații și la 4.500 de lei în construcții, conform planurilor pe care le au guvernanții.

Salariul minim pe economie va crește de la 1 septembrie la 3300 de lei brut, iar de la 1 ianuarie 2024 la 3750 de lei, au anunțat surse guvernamentale, conform stirileprotv.ro. Mai mult, tot din toamnă, va crește și salariul minim în construcții, la suma de 4500 de lei.

Măsurile fac parte dintr-un pachet fiscal mai mare, la care s-a ajuns în urma discuțiilor cu Banca Mondială dar și cu Comisia Europeană, pachet menit să ducă la eliberarea tranșelor din PNRR precum și la ieșirea României din procedura de deficit excesiv, care poate pune în pericol inclusiv accesarea fondurilor europene cuvenite României.

De precizat că Guvernul României decide majorarea salariului minim dar, în mod evident, majorarea este făcută de mediul privat. Mai mult decât atât, majorarea salariul minim poate fi o sursă importantă de venit suplimentar pentru stat: se vor încasa impozit pe venit, contribuții de sănătate și de pensii de la salarii mai mari.

Sursele citate susțin că s-a convenit cu oficialii de la Comisia Europeană ca din septembrie să fie doar două cote de TVA. În acest moment există multe derogări de la cota de 19%, cum ar fi cea de 5% pentru cultură, cărți, manuale școlare, unele servicii turistice, tranzacțiile imobiliare, mâncarea pentru animale.

Comisia Europeană cere să nu mai existe aceste derogări, și acest lucru ar însemna ca 5% TVA să nu mai existe decât pentru protezele medicale.  Ar urma să rămână TVA redus, la 9%, pentru alimente, medicamente și pentru serviciile HORECA.