NEWS

S-a aflat cu cât crește pensia la stagiu de cotizare sub 25 de ani! Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a explicat

S-a aflat cu cât crește pensia la stagiu de cotizare sub 25 de ani Daniel Baciu șeful Casei de Pensii a explicat
sursă foto: romaniatv.net

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a explicat recent, într-o intervenție la Realitatea Plus, care sunt românii care pot beneficia de pensia de stat chiar dacă nu au cei 15 ani minim de contributivitate, așa cum prevede legea, dar și ce sume vor încasa la pensie cei care au un stagiu de cotizare sub 25 de ani.

Noua lege a pensiilor aduce numeroase modificări. Pe măsură ce beneficiarii învață noile reglementări, autoritățile promit că nivelul de trai va fi unul mult mai bun odată cu implementarea noii legi, în condițiile în care veniturile a peste trei milioane de pensionari vor crește.

S-a aflat cu cât crește pensia la stagiu de cotizare sub 25 de ani! Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a explicat cine se poate pensiona fără stagiu de 15 ani

„Avem un buget suplimentar de 25 de miliarde de lei față de ceea ce plătim în momentul de față. Acești bani se vor duce în pensiile românilor, nu merg în altă parte”, a explicat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice potrivit realitatea.net.

Oficialul a explicat că statul a dorit valorificarea punctelor de contributivitate la calculul pensiilor, vorbind despre acele puncte de stabilitate.

„Încă de la început am vrut să valorificăm tot ceea ce semnifică contributivitate. Dacă asupra acelor venituri s-a achitat CAS, ele trebuie valorificate la calculul pensiilor.

În legătură cu punctele de stabilitate, care reprezintă cea mai mare noutate, deja am semnat contractul cu firma care asigură mentenanța sistemului informatic integrat la Casa Națională de Pensii Publice și programul informatic are în vedere aceste puncte de stabilitate, de fapt are în vedere întreaga formulă de calcul care este prevăzută în noua lege a pensiilor, iar aceste puncte de stabilitate se acordă tuturor celor care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani.

Practic, principala corectură pe care o face această lege, s-au adunat o grămadă de inechități cu care nu mai putem să continuăm la nesfârșit. Iar prin noua formulă de calcul asta încercăm să facem. Să înlăturăm aceste inechități.

Practic, la același număr de puncte, toată lumea să aibă aceeași pensie în plată. Asta facem prin noua formulă. Înlăturăm aceste inechități, luăm în calcul mai multe venituri decât ceea ce se ia în calcul în acest moment, avem acele puncte de stabilitate astfel încât oamenii să rămână în câmpul muncii. Bineînțeles, cei care doresc și cei cărora sănătatea le permite acest lucru. Nu este o chestiune operativă prevăzută de lege. Dar am acordat aceste bonusuri, ca să zic așa, celor care doresc să rămână în continuare și să aibă niște pensii mai mari. Acestea sunt lucruri benefice iar această lege asta face. În urma recalculării de la 1 septembrie majoritatea pensionarilor vor avea venituri mai mari”, a declarat șeful CNPP la Realitatea PLUS.

Ce se întâmplă cu pensiile cu stagiu de cotizare de doar 18 ani

Întrebat cu cât va crește, de la 1 septembrie, pensia unui român care are un stagiu de contributivitate de doar 18 ani, Daniel Baciu a explicat că, la recalculare, acesta nu va primi niciun ban în plus. Astfel de pensii vor crește doar la 1 ianuarie, în raport cu rata inflației.

„Pentru un stagiu contributiv de 18 ani, nu se beneficiază de niciun punct de stabilitate, dar se beneficiază de indexările anuale care au loc cu valoarea punctului de pensie. Noi am anticipat, la 1 ianuarie 2025, numai rata inflației a fost de 10,2%, astfel încât ar trebui să crească valoarea punctului de pensie cu cel puțin 10,2 % începând cu 1 ianuarie”, a spus el.

Beneficiari cu stagiu mai mic de 15 ani

Mai mult decât atât, președintele Casei Naționale de Pensii Publice a explicat și care sunt românii care pot beneficia de pensie deși nu au 15 ani vechime, așa cum este stipulat în lege.

„Pentru pensionarii din sistemul public, trebuie să se realizeze minimum 15 ani vechime pentru a putea obține o pensie din sistemul public de pensii. Excepție fac doar pensionarii de invaliditate. Și asta pentru că boala nu te întreabă câți ani ai lucrat, și acolo avem excepții unde sunt sub 15 ani. Dar și pensiile de invaliditate se calculează tot pe contributivitate”, a mai explicat Daniel Baciu.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Marcel Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care vor primi mai mulți bani lunar
Marcel Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care vor primi mai mulți bani lunar
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va aduce aminte de copilărie
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va...
Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina
Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona...
Gara din România prin care a trecut “trenul morții”. Acum a devenit monument istoric
Gara din România prin care a trecut “trenul morții”. Acum a devenit monument istoric
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează...
Care este noul domeniu pe care roboţii pun stăpânire. În urmă cu zece ani, nimeni nu ar fi zis că este posibil să fie atins de aceştia
Care este noul domeniu pe care roboţii pun stăpânire. În urmă cu zece ani, nimeni...
Boala aparent banală care duce la infarct sau AVC. Mulți români o ignoră, fără să știe la ce riscuri se expun
Boala aparent banală care duce la infarct sau AVC. Mulți români o ignoră, fără să...
Gabriela Firea, în ipostaze BOMBĂ! 100% nu o recunoști când dansează seducător
Gabriela Firea, în ipostaze BOMBĂ! 100% nu o recunoști când dansează seducător
NOUL ORDIN de la Uniunea Europeană. Va fi OBLIGATORIU și în România
NOUL ORDIN de la Uniunea Europeană. Va fi OBLIGATORIU și în România
O nouă fabrică în România. Se vor face angajări din toată țara
O nouă fabrică în România. Se vor face angajări din toată țara
Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan
Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Premier în Cehia, fermier în România. Povestea omului care după ce a condus o ţară europeană a venit în ţara noastră şi a preluat o companie agricolă românească
Premier în Cehia, fermier în România. Povestea omului care după ce a condus o ţară...
Au așteptat degeaba! Românii care nu vor beneficia de mărirea pensiei
Au așteptat degeaba! Românii care nu vor beneficia de mărirea pensiei
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Anunț de ultimă oră! Guvernul a stabilit noua formulă de calcul pentru salariul minim
Anunț de ultimă oră! Guvernul a stabilit noua formulă de calcul pentru salariul minim
Ce face acum și cum arată primul soț al Andreei Marin. Toți au rămas ULUIȚI când l-au văzut
Ce face acum și cum arată primul soț al Andreei Marin. Toți au rămas ULUIȚI...