NEWS

Crește salariul minim în România. 300 de lei în plus de la 1 octombrie pentru toți angajații

Crește salariul minim în România. 300 de lei în plus de la 1 octombrie pentru toți angajații
Sursa foto: zf.ro

De la 1 octombrie 2023 va crește salariul minim. Este știrea zilei în România după ce s-a aflat că salariul minim brut va fi majorat cu 300 de lei și va ajunge, astfel, la 3.300 de lei.

Crește salariul minim. Prima zi a lunii viitoare va aduce bucurie românilor. Salariile și pensiile cresc de la 1 octombrie 2023.

În ceea ce privește salariul net, românii vor primi în plus, în mână, doar 93 de lei, iar 207 lei vor merge către stat, pe taxe, notează, însă, Antena 3 CNN.

Dar, salariul minim ar putea crește, din nou, în ianuarie 2024. Ceea ce înseamnă, dacă trendul de majorare al salariului minim brut se va păstra și în ianuarie, că acesta va ajunge la 3.750 lei, iar netul, adică ceea ce ia efectiv angajatul în mână, va ajunge la 2.231 lei. Această creștere înseamna un plus de 333 de lei pentru salariat și 417 lei în plus în buzunarul statului.

În ceea ce privește voucherele de vacanță și tichetele de masă, acestea vor fi taxate cu 10%, atât cât sunt contribuțiile la sănătate.

Salariul minim în construcții va fi în octombrie 4.500 de lei, însă se elimină neimpozitarea celor 200 de lei din salariul minim, mai notează sursa citată.

Crește salariul minim, dar cresc și pensiile

Pe de altă parte, după ultimele informații oferite de premierul Marcel Ciolacu privind majorarea veniturilor seniorilor apar și primele scenarii cu privire la sumele care sunt luate în calcul.

Liderul PSD a dat asigurări că pensiile mici ale românilor vor crește, fiind vorba în primul rând de peste un milion de persoane care în momentul de față primesc pensia minimă de 1125 de lei. Scenariile spun că aceasta s-ar putea majora cu 14%, adică rata inflației, ajungând la 1.282 lei.

În același timp, coaliția de guvernare lucrează la două scenarii pentru creșterea pensiilor românilor de la data de 1 ianuarie 2024, conform informațiilor oferite de Antena 3 CNN.

În primul scenariu, pensiile vor fi recalculate pe baza noii Legi a pensiilor, iar Guvernul va prioritiza Legea pensiilor pentru a intra în vigoare cât mai repede lucru prin care cresc pensiile din țara noastră.

În scenariul al doilea, pensiile vor fi indexate cu rata inflației, ceea ce ar însemna o creștere de 150 de lei pentru pensiile minime. La o pensie de 1.125 lei care crește cu 14% se va ajunge la un venit de 1.282 lei, în timp ce pentru o pensie de 2.854 de lei se va aplica o majorare de 300 de lei, ajungând la 3.253 de lei.