Un studiu recent arată o creștere îngrijorătoare a numărului de insolvențe în economie. Mediul de afaceri este supus unei presiuni tot mai mare și avem un număr maxim de companii care au intrat în incapacitate de plată.
În primul semestru din 2026, au fost deschise 3.855 de proceduri noi de insolvență, ceea ce reprezintă o creștere cu 12,36% față de aceeași perioadă a anului trecut și cel mai mare număr înregistrat în această perioadă a anului din ultimii opt ani, conform unui studiu realizat de Coface România, citat de news.ro.
Acest val de insolvențe vine pe fondul unei perioade de stagflație, caracterizată prin contracție economică și inflație ridicată. Produsul Intern Brut al României a scăzut cu 0,8% pe serie brută și cu 1,6% pe serie ajustată sezonier în prima jumătate a anului, fiind afectat de prăbușirea consumului și de o consolidare fiscală agresivă.
„Rezultatele din primul semestru al anului 2026 confirmă că mediul de afaceri din România rămâne sub presiunea încetinirii economice, a costurilor ridicate și a măsurilor de consolidare fiscală. În aceste condiții, ne așteptăm ca disciplina la plată să rămână sub presiune, iar numărul insolvențelor să își mențină tendința de creștere.
Cu toate acestea, observăm o tendință pozitivă: tot mai multe companii aleg să adopte măsuri de restructurare preventivă înainte ca dificultățile financiare să devină critice.”, a precizat Alina Popa, Country Manager Coface România.
Această abordare proactivă este vizibilă și în cifre. Au fost deschise 98 de noi proceduri de concordat preventiv, comparativ cu doar 64 în primul semestru din 2025, ceea ce demonstrează că tot mai mulți antreprenori caută soluții de restructurare înainte de a ajunge în blocaj total.
Topul sectoarelor cu cele mai multe insolvențe este condus de comerțul cu ridicata și cu amănuntul, care a raportat 860 de cazuri, o ușoară scădere de 1% față de anul precedent. Urmează construcțiile cu 852 de cazuri și transportul și depozitarea cu 478 de cazuri.
Cea mai dramatică evoluție s-a înregistrat însă în agricultură, silvicultură și pescuit, unde numărul insolvențelor a explodat cu 78%. Creșteri semnificative au fost consemnate și în activitățile profesionale, științifice și tehnice, cu un avans de 21%, precum și în construcții, cu 17% mai multe insolvențe.
Reprezentanții Coface explică faptul că primele șapte sectoare concentrează 85% din totalul insolvențelor, un fenomen cauzat de gradul mare de concentrare a companiilor active din punct de vedere juridic și economic în aceste domenii.
Tabloul economic este completat de scăderea producției industriale cu 3,3% în primul semestru. Industria reprezintă acum doar 15% din PIB-ul României, în scădere de la 23,8% în 2015, principalul contributor al acestui declin fiind industria prelucrătoare.
Harta insolvențelor arată o vulnerabilitate accentuată în regiunile cu un PIB pe cap de locuitor sub media națională. Regiunea Nord-Est a înregistrat o creștere de aproape 40% a insolvențelor, afectată fiind de numărul mare de firme mici din domenii vulnerabile precum HORECA, Comerț sau Construcții.
O evoluție similară, cu un avans de peste 22%, se remarcă și în regiunea Sud-Vest, unde numărul companiilor nou înmatriculate a crescut cu doar 1,6%, mult sub media națională de 7,9%.