Facturile de electricitate din Grecia vor veni mai scumpe cu 50% în luna septembrie față de august, pe fondul creșterii record a prețurilor din piața energiei din ultima lună.
Oficiali guvernamentali, în special Ministerul Energiei, sunt alarmați atât de povara mai mare asupra consumatorilor cât și reacția în lanț privind prețurile altor produse și servicii.
Însă, nu există instrumente la dispoziția acestora pentru a atenua efectul, motivele care stau la bază fiind externe – în mod special creșterea prețurilor la emisiile de dioxid de carbon, ca urmare a politicii UE pentru combaterea schimbărilor climatice, dar și din cauza creșterii prețurilor la gaze naturale.
La toate acestea se adaugă și faptul că Gazprom, compania rusească care este principalul furnizor de gaze naturale al UE, a decis să nu furnizeze gaze suplimentare de care Europa are nevoie înaintea sezonului de iarnă, pentru a pune presiune pe statele UE să aprobe gazoductul Nord Stream 2. Din cauza aceasta, pe lângă cererea mai mare a țărilor asiatice pentru gaz natural lichefiat, au crescut prețurile la import, la 48 de euro pe megawatt/oră, de la nivelul de 25 de euro din luna mai.
Prețurile la electricitate pe piețele europene en-gros au explodat iar acum sunt cu mult peste 100 de euro pe megawatt/oră, cele mai mari fiind în Balcani și Ungaria (155 de euro/MWh în Bulgaria, 145 de euro în Serbia, 125 de euro în Croația și Slovenia și 115 euro în Ungaria și România). Însă în Grecia este cea mai scumpă piață a energiei electrice, prețul fiind de 157 de euro/MWh, o creștere de 70% de la începutul acestui an.
Consumatorii simt deja impactul prețurilor mai mari și au explodat plângerile către Ministerul Energiei și Autoritatea pentru Reglementarea în Energie (ARE). Confederația Profesioniștilor, Meșterilor și Comercianților a dat alarma privind povara adăugată firmelor mici și mijlocii, spunând că una din patru nu-și poate plăti facturile.
Având în vedere că se așteaptă ca prețurile la electricitate să se stabilizeze la aceste niveluri înalte, ARE a propus o mai mare transparență în contractele de electricitate, astfel încât consumatorii să fie informați despre ajustările la prețuri. Furnizorii de curent, inclusiv cel de stat, s-au opus propunerilor iar ARE a extins negocierile până pe 14 septembrie, negocieri care ar fi trebuit să se încheie luni.
Image by Ashraf Chemban from Pixabay