NEWS

Crin Antonescu, după scandal: „Mi-aș fi dorit noi, candidații, să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat pentru voi”

Crin Antonescu după scandal Mi-aș fi dorit noi candidații să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat pentru voi
Sursă foto: Facebook

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC

Alianța Electorală România Înainte – Partidul Social Democrat, campanie@psd.ro, Șoseaua Kiseleff nr.10, sector 1, București,

CP 011346 CMF 31250003 CPP: A1B1C1D1E1

Crin Antonescu, candidatul la prezidențiale al Alianței Electorală România Înainte formată din PSD, PNL și UDMR, a explicat că nu știe dacă Nicușor Dan s-a întâlnit cu Florian Coldea din imaginile publicate de Lasconi, însă recunoaște că nici nu îl interesează și nu este relevant pentru viitorul României.

Crin Antonescu, după scandal: Mi-aș fi dorit noi, candidații, să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat pentru voi

Într-o postare pe Facebook, acesta a explicat despre ce ar fi trebuit să vorbească candidații la alegerile prezidențiale de fapt.

„Dragii mei, nu știu dacă s-a întâlnit Nicușor Dan cu generalul SRI în rezervă, Florian Coldea! Nu mă pricep să stabilesc dacă o poză e fake sau reală, cu atât mai mult în vremurile noastre, când tehnologia poate face realul să fie fake și invers.

Și, sincer, nici nu mă interesează. Este fără relevanță pentru viitorul României dacă s-au întâlnit sau nu. Mi-aș fi dorit noi, candidații, să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat pentru voi. Au fost teme care au parazitat campania, au fost contracte, dosare și, mai nou, fotografii și plângeri la DIICOT – toate cu mize mici, fără importanță pentru viitorul României.

Ce este relevant, însă, e votul de duminică. Vă chem pe toți la vot pentru viitorul nostru liber, pentru familiile și comunitățile noastre. Vă chem la vot pentru ordine în țară, pentru schimbare cu rost, pentru șanse la bunăstare.

Sunt singurul candidat care îl poate învinge pe Simion în turul 2. Sprijiniți-mă să ajung acolo, ajutați-mă să duc România înainte!
Cu Dumnezeu înainte!”, a scris Crin Antonescu pe Facebook.