Candidatul comun al coaliției la prezidențiale, Crin Antonescu a apărut în primul clip de campanie în care anunță că partidele care îl susțin – PNL, PSD și UDMR – s-au unit în Alianța ‘România, Înainte’.
Cu muzică de fundal, efecte video și metafore, Crin Antonescu a făcut o paralelă între un avion în picaj și țara noastră:
”România este un avion în picaj, în timp ce piloții și echipajul au fost luați ostatici de o parte dintre pasageri, nemulțumiți de destinația aleasă. ‘De ce mergem spre Vest? Noi vrem să ne întoarcem. Și nu oricum, noi vrem ca domnul Georgescu să piloteze, nu contează că nu are licență de pilot, e patriot, nu are cum să prăbușească avionul’. Cuprinși de panică, restul de pasageri asistă la răzmeriță, sperând să vină americanii să-i salveze.
Unii din ei chiar își dau ghes: ‘nu ai făcut curs de planorism la primărie?’ Deci, poți să conduci și ditamai țara, sunt aceleași principii. Se caută soluții, se cârpesc oferte. Mai sunt câteva minute și ne zdrobim de pământ. Asta este situația României pe 12 februarie 2025. Și asta vreau să opresc”, a transmis Crin Antonescu, în materialul video de pe Facebook.
Candidatul susținut de Coaliție a făcut referire și la demisia lui Klaus Iohannis, arătând că a fost ‘singurul om politic care a arătat că nu ține cu dinții de scaun’.
”Am venit să salvăm țara de la catastrofă. Nu că ne facem de rușine, cum a spus președintele Iohannis. Rușinea nu doare, cum doare prăbușirea economică sau alte sute de mii de oameni care pleacă din țară de frica întoarcerii la vremurile lui Ceaușescu.
De ce eu? Pentru că sunt singurul om politic care a arătat că nu ține cu dinții de scaun, fie el de parlamentar, ministru, de președinte de partid sau de președinte de țară. Am arătat că sunt îndeajuns de puternic încât să renunț la putere”, a adăugat Crin Antonescu.
El a mai arătat că PNL, PSD și UDMR, care îl susțin, au format Alianța ‘România, Înainte’.
‘De azi, cele trei partide care mă susțin – PNL, PSD și UDMR – s-au unit în Alianța ‘România, Înainte’. Nu mai e loc de întors, timp de pierdut. Sunt singurul care știe să îndrepte aeronava și să restabilească traiectoria spre Vest. Cu înțelepciune și curaj, trecem și peste asta. România, Înainte!’, a afirmat Antonescu.