SPORT

Cristian Chivu, anunțat oficial de Inter Milano. Mesaj emoționat al italienilor

Cristian Chivu anunțat oficial de Inter Milano. Mesaj emoționat al italienilor
sursa foto: Pro Sport

Cristian Chivu, anunțat oficial de Inter Milano. Clubul Internazionale Milano a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei italiene este Cristian Chivu, acesta semnând un contract valabil doi ani.

„Tehnicianul a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2027 cu clubul nerazzurro”, precizează conducerea echipei de fotbal.

Cristian Chivu, anunțat oficial de Inter Milano. Cum l-au descris pe român

„Unele vieţi sunt pline de poveşti, vieţi care trec prin tot felul de provocări şi găsesc întotdeauna o cale de a reveni mai puternice. Vieţi care găsesc fundaţii solide pe care se construiesc capitole noi, pline de sens.

De-a lungul vieţii sale, Cristian Eugen Chivu s-a confruntat cu provocări majore şi momente definitorii care l-au modelat, atât ca persoană, cât şi ca profesionist. Şi prin toate acestea, legătura sa cu Nerazzurri a devenit tot mai puternică.

Astăzi, el începe al treilea capitol alături de Inter, dar de această dată în calitate de antrenor principal al primei echipe”, notează Inter pe site-ul oficial.

„Cristian Chivu începe cel de-al treilea capitol al poveştii sale cu Nerazzurri. Şi o face cu valorile care l-au ghidat întotdeauna: dăruire, sacrificiu şi o etică a muncii neobosite”, se mai arată în comunicatul oficial.

Chivu s-a despărţit recent de Parma şi la Inter îi urmează în funcţie lui Simone Inzaghi, care a condus echipa în ultimii patru ani şi care a reuşit câştigarea unui titlu de campioană a Italiei, dar şi două finale de Liga Campionilor.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele