NEWS

Cu cât cresc alocațiile pentru copii. Majorarea se va raporta la inflaţia din 2021, nu la cea actuală

Cu cât cresc alocațiile pentru copii. Majorarea se va raporta la inflaţia din 2021 nu la cea actuală

S-a stabilit cu cât cresc alocațiile pentru copii. Majorarea alocațiilor de stat pentru copii se va raporta la inflaţia din 2021, nu la cea actuală. La ultima şedinţă a Coaliţiei s-a stabilit că majorarea nu se va raporta la inflaţia din 2021,, aşa cum s-a procedat în cazul pensiilor.

De la 1 ianuarie 2023, copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, care în prezent primesc de la stat o alocație în valoare de 243 de lei, vor primi lunar 255 de lei.

Alocația pentru copiii de până la 2 ani va fi majorată cu 30 de lei, de la 600 la 630 de lei. Alocația pentru copiii de până la 2 ani a fost majorată la 600 de lei începând cu luna ianuarie 2022.

Alocaţiile vor creşte cu rata inflaţiei calculată… cu aia care scrie în lege şi pe care o cunoaştem. (…) Este ceea ce facem acum şi, până la urmă, eu nu cred că există vreo familie în România sau nu trebuie să susţinem noi o familie în România care să aibă părinţi apţi de muncă şi să trăiască doar din alocaţia copiilor”, a declarat ministrul Muncii.

Cu cât cresc alocațiile pentru copii. Sume între 12 și 30 de lei

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că susține creșterea finanțării educației precum și creșterea alocațiilor pentru copii, cel puțin pentru a compensa inflația. De asemenea, aceasta este de părere că școlile și grădinițele trebuie finanțate și statul să investească mai mult, iar copiii sa aibă acces la educație.

În acest context, ministrul Muncii Marius Budăi a afirmat că alocaţiile copiilor vor fi indexate de la 1 ianuarie 2023 cu rata inflaţiei înregistrată în cursul anului anterior, aşa cum prevede legea, iar în această situație, majorarea va fi de aproximativ 12 lei.

Astfel, de la 1 ianuarie 2023, copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, care în prezent primesc de la stat o alocație în valoare de 243 de lei, vor primi lunar 255 de lei. Alocația pentru copiii de până la 2 ani va fi majorată cu 30 de lei, de la 600 la 630 de lei. Alocația pentru copiii de până la 2 ani a fost majorată la 600 de lei începând cu luna ianuarie 2022.

Dacă s-ar aplica procentul de creștere de 5,15, alocațiile ar urma să fie de 255,4 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani  și 630,6 lei pentru cei până la 2 ani.

În prezent, alocația de stat este de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 243 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3) și, de 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Majorarea care ar urma să fie aplicată ar însemna practic 12 lei pentru copiii între 2 și 18 ani și de 30 de lei pentru cei mai mici de 2 ani.

 

Parteneri
Veste bună pentru turismul românesc: Noua autostradă pe care se va putea ajunge mai ușor pe litoral
Veste bună pentru turismul românesc: Noua autostradă pe care se va putea ajunge mai ușor...
Epidemie de singurătate în rândul părinţilor. Doi din trei sunt izolaţi şi epuizaţi
Epidemie de singurătate în rândul părinţilor. Doi din trei sunt izolaţi şi epuizaţi
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul...
Din secretele super-bogaţilor: Unde îşi pun banii miliardari ca Elon Musk sau Jeff Bezos. Care sunt cele trei domenii unde elita cheltuie cel mai mult
Din secretele super-bogaţilor: Unde îşi pun banii miliardari ca Elon Musk sau Jeff Bezos. Care...
Scandal! Smiley s-a filmat când își lovește soția. Gina Pistol e…
Scandal! Smiley s-a filmat când își lovește soția. Gina Pistol e…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Șoc în lumea teatrului. Actor român, condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol
Șoc în lumea teatrului. Actor român, condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol
Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru că economia creşte şi bazată pe nivelul tău de bună dispoziţie şi de gândire pozitivă
Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru...
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele...
Antreprenorul cunoscut în toată lumea, care şi-a început cariera în unele dintre cele mai prost plătite locuri de muncă: „Niciun loc de muncă nu este sub demnitatea mea. Am curăţat mai multe toalete decât voi toţi la un loc... iar pe unele nu le pot uita”
Antreprenorul cunoscut în toată lumea, care şi-a început cariera în unele dintre cele mai prost...
Pensionarii, ținuți în suspans. Poșta Română își bate joc de ei
Pensionarii, ținuți în suspans. Poșta Română își bate joc de ei
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care...
Hidroelectrica, anunț de ultim moment pentru toți clienții! Se întâmplă de azi!
Hidroelectrica, anunț de ultim moment pentru toți clienții! Se întâmplă de azi!
Cu ce să stropești roșiile la final de aprilie. Așa vei avea garantat o recoltă bogată
Cu ce să stropești roșiile la final de aprilie. Așa vei avea garantat o recoltă...