Cu sau fără mască în școli, din septembrie? Aceasta este întrebarea care se află pe buzele părinților pe măsură ce se apropie începerea noului an școlar.
Evident că această întrebare i-a fost adresată și Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care susține că masca va fi recomandată, dar nu obligatorie.
„Eu sunt convins că şi şcolile acum sunt mult mai bine pregătite, ştiu ce au de făcut, masca va fi recomandată în mod evident şi în şcoli, nu la ora de sport, ca să nu existe astfel de întrebări care nu îşi au locul în acest moment. Dar sigur că cel puţin în prima lună, când vremea va permite acest lucru, să recomandăm foarte insistent aerisirea sălilor de clasă, a spaţiilor în care copiii îşi desfăşoară activitatea şi orele de sport se pot efectua în aer liber.
Aşa că, dacă şcolile respectă aceste condiţii şi asigură condiţii de igienă în zona grupurilor sanitare, copiii să se poată spăla pe mâini, să meargă în siguranţă la ore, să aibă acces la dezinfectanţi, cred că lucrurile pot fi ţinute sub control.”, a afirmat Alexandru Rafila, în timpul unei conferințe de presă.

De asemenea, Alexandru Rafila a explicat și diferența dintre măștile textile și cele medicinale, pentru că de multe ori a fost ridicată și această problemă. Medicul a explicat foarte clar că micuții sănătoși pot purta măști textile, în timp ce micuții care nu sunt într-o stare de sănătate perfectă au recomandare să o poarte pe cea medicinală.
„Un copil e foarte greu să utilizeze masca atât timp și cred că (…) masca textilă este mai ușor de purtat, este mai simpatică. Dacă o facem adaptată școlii, adaptată copiilor, cred că este o foarte bună soluție”, a spus Alexandru Rafila, miercuri seara, la Digi24.
În plus, Ministrul Sănătății a păstrat recomandarea organizării unor pauze în care elevii să-și dea masca jos, să poată respira, să poată vorbi, dar în acele momente trebuie să fie respectată distanțarea. Masca textilă este mai ușor de purtat, este mai simpatică. Dacă o facem adaptată școlii, adaptată copiilor, cred că este o foarte bună soluție, a completat Alexandru Rafila, la Digi24.