Andreea Marin și-a surprins fanii după ce a apărut pe Instagram complet nemachiată și nearanjată. La 51 de ani, „Zâna” susține că se simte mai feminină ca oricând și consideră că nu mai are nevoie de „artificii” pentru a emana senzualitate.
Andreea Marin este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV din România, aceasta devenind celebră odată cu moderarea emisiunii „Surprize, surprize!” de la TVR1. De-a lungul anilor, ea a participat la mai multe show-uri televizate, însă și-a creat o carieră și în mediul online, acolo unde este urmărită de peste 684.000 de oameni.
„Zâna” și-a surprins recent urmăritorii din mediul online după ce a publicat imagini în care apare complet naturală, fără machiaj și fără artificii de styling.
„Nu ai nevoie de niciun strop de machiaj ca să te simți Femeie. Nici de o vârstă anume. La 51, mă simt mai femeie decât oricând. Nu ai nevoie de haină fără cusur, de o bijuterie scumpă, de etichete cu nume sonore. Nu ai nevoie să fii perfectă ca să te simți perfectă pentru cei care te prețuiesc și sunt inima ta. Ai nevoie să fii blândă cu tine, să te împaci cu limitele tale și să știi să te bucuri de ceea ce ai realizat. Fii înțeleaptă – fiecare rid e un semn al zâmbetelor tale răspândite în timp. Ai nevoie să înveți să te iubești și pe tine, știind că dăruiești atâta iubire celor din jur.”, a spus ea.

Postarea vedetei a fost apreciată de numeroase femei care au văzut în mesajul său o formă de sinceritate rar întâlnită într-un spațiu online, dominat de filtre și imagini editate. Multe admiratoare au felicitat-o pentru curajul de a se afișa natural și pentru mesajul despre acceptarea propriei imagini.
„Ești inspirație pentru toate femeile 40+. Avem nevoie să ne promovăm și așa, naturale, fără filtre, fără etichete de brand, doar noi, așa cum suntem când nu ne vede nimeni. Avem nevoie de iubire de sine, de prețuire”, a scris o admiratoare.
O altă urmăritoare a evidențiat autenticitatea și încrederea pe care vedeta le transmite prin această apariție:
„Postarea ta m-a surprins extrem de plăcut! E nevoie de mult curaj și încredere în sine să te arăți așa, în cea mai pură formă. Ești dovada clară că atunci când ești bine cu tine însăți, radiezi mai mult decât orice machiaj.”