Fiica Andei Adam, Evelin, are frumoasa vârstă de 10 ani și deja știe ce vrea să facă cu viața ei! Artista este extrem de mândră de ea și o susține necondiționat în proiectele sale. Iată cum arată și ce cursuri face, la această vârstă fragedă!
Anda Adam este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România. Aceasta se poate numi o femeie cu adevărat împlinită atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Artista are parte de iubirea necondiționată a familiei sale, iar cea mai importantă personă din viața ei este, de departe, fiica ei, Evelin.
Evelin are doar 10 ani, dar deja impresionează publicul prin programul său încărcat și prin pasiunile variate pe care le are. Fiica Andei Adam îmbină activitățile artistice cu domenii moderne de studiu, fiind atrasă atât de muzică și dans, cât și de tehnologie.
Invitată recent în emisiunea Vorbește Lumea de la PRO TV, Anda Adam a vorbit despre preocupările fiicei sale și despre felul în care încearcă să îi susțină fiecare pasiune.
Artista a dezvăluit că Evelin studiază încă de mică muzica și dansul, iar de ceva timp a început și cursuri de IT, axate pe inteligență artificială, un domeniu pe care familia îl consideră extrem de important pentru viitor.
„Noi credem foarte mult în asta. Acesta este viitorul”, a spus Anda Adam despre cursurile de inteligență artificială pe care Evelin le urmează.

Pe lângă interesul pentru tehnologie, Evelin este foarte implicată și în zona artistică. Potrivit mamei sale, cântă încă de la vârsta de 4 ani și participă frecvent la diverse evenimente artistice. Mai mult decât atât, are propria echipă de dansatori alături de care urcă pe scenă la diferite spectacole.
Micuța are deja planuri serioase și în muzică, la doar 10 ani. Fiica Andei Adam lucrează în prezent la lansarea unei noi melodii, intitulată 67 (Six Seven).