SHOWBIZ

Cum arată și cu ce se ocupă fiul Mihaelei Rădulescu la 21 de ani. Ayan seamănă izbitor cu mama lui

Cum arată și cu ce se ocupă fiul Mihaelei Rădulescu la 21 de ani. Ayan seamănă izbitor cu mama lui
foto: Facebook/Mihaela Radulescu

Fiul Mihaelei Rădulescu are 21 de ani și este un tânăr absolut fermecător! Deși are apariții din ce în ce mai rare pe rețelele de socializare, puținele imagini care îl surprind înfățișează un bărbat  matur, serios și cu o prestanță demnă de admirat.

Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu și al lui  Elan Schwartzenberg , este complet schimbat! La 21 de ani, tânărul s-a transformat radical, într-un adevărat bărbat care atrage privirile tuturor admiratoarelor.

Deși publicul larg și-l amintește ca pe un copil care apărea doar alături de mama lui, acum Ayan este un tânăr împlinit din toate punctele de vedere.

Fiul Mihaelei Rădulescu la 21 de ani
foto: Captură video InnovX

Fiul Mihaelei Rădulescu este pasionat de sport

Ayan are o relație specială cu artele marțiale. El a obținut centura neagră la Krav Maga, a urcat de două ori pe podium la competiții de Muay Thai și a cucerit o medalie și la kickboxing.

În paralel, a studiat aikido, judo și karate.

Ce studii are fiul Mihaelei Rădulescu

Ayan a absolvit Lawrenceville School, una dintre instituțiile private de elită din SUA, apoi și-a continuat studiile la Duke University, la specializarea business.

Pe lângă performanța academică, tânărul s-a implicat în comunitatea studențească și a pus bazele unei organizații menite să creeze punți între studenții americani și oportunitățile din Europa.

În urmă cu câteva luni, Ayan a ajuns la MoonShotX, desfășurat la Viena, unde a susținut companiile românești interesate de extinderea peste Ocean și a participat la întâlniri cu investitori și reprezentanți instituționali.

„Sunt implicat în Societatea Europeană de Afaceri de la Duke. Este o organizație pe care am fondat-o în urmă cu câteva luni, cu scopul de a reduce decalajul dintre studenții americani și piețele și oportunitățile europene. Echipa minunată de la InnovX și ambiția oamenilor de la Duke ne-au adus astăzi aici pentru acest parteneriat”, a transmis Ayan, potrivit Revistei VIVA!.

Ce planuri de viitor are Ayan Schwartzenberg

Ambiția lui Ayan nu se oprește aici. Tânărul vorbește deja despre consolidarea proiectelor începute și despre dorința de a crea structuri durabile care să funcționeze și după ce actuala echipă își va încheia mandatul.

„Ceea ce urmează pentru noi, în primul rând, este să asigurăm continuitatea. Acesta este primul nostru an, așa că trebuie să consolidăm conducerea, să atragem oameni noi și să stabilim o bază solidă pentru organizație. Apoi vom continua parteneriatul cu InnovX și ne vom implica în orice alte proiecte sau colaborări care apar”, a mai spus el la MoonShotX.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele