Facturile la energie pot fi mai mici, cu ajutorul unei noii linii de finanțare. Iată cine poate avea norocul să plătească mai puțin, într-un an în care toate cheltuielile lunare bat record după record.
Fermierii și procesatorii din industria alimentară vor avea, în această primăvară, o nouă oportunitate de finanțare pentru reducerea costurilor cu energia electrică. Se lansează o nouă sesiune pentru schema de energie pentru autoconsum. Aceasta urmează fie lansată în săptămânile sau lunile următoare. Proiectul face referire la investiții în sisteme fotovoltaice și centrale eoliene dedicate consumului propriu din ferme și unități de procesare.
Marian Dumitrache, consultant în fonduri europene, a explicat faptul că această linie de finanțare este una dintre cele mai avantajoase pentru sectorul agricol, în contextul creșterii accelerate a costurilor cu energia din ultimii ani. Prin implementarea unor astfel de proiecte, fermierii pot reduce facturile la energie electrică cu cel puțin 70%, iar în unele cazuri chiar mai mult, în funcție de capacitatea instalată și de consumul propriu.
„Mai este o linie de finanțare anunțată pentru săptămânile sau lunile următoare, acea schemă de energie pentru autoconsum, atât pentru industria alimentară, cât și pentru sectorul agricol, prin care fermierii își pot reduce costurile facturilor de energie electrică cu cel puțin 70%, dacă vor investi în sisteme fotovoltaice și în centrale eoliene. Cu siguranță, cele mai multe proiecte vor fi depuse pe sisteme fotovoltaice sub 1 MW”, a precizat Marian Dumitrache, la AgroTV.
Unul dintre principalele avantaje ale acestei forme de sprijin este nivelul de finanțare. Investițiile sunt sprijinite în proporție de 100%, cu mențiunea că TVA-ul nu este eligibil și rămâne o cheltuială separată a beneficiarului.
„Este o oportunitate bună, pentru că este o finanțare de 100% – sigur, fără să se finanțeze TVA-ul, care este o cheltuială separată în cadrul proiectului -, dar vorbim de o documentație simplificată față de edițiile anterioare, vorbim de o procedură de implementare simplificată, deci toate șansele ca proiectul să fie câștigat și implementat acum cu mai multă ușurință decât în anii precedenți, în contextul în care am vorbit cu fermieri care aveau costuri cu energia electrică de 20.000 de euro/lună. E un ajutor foarte important pentru ei”, a subliniat consultantul.
În cazul românilor care dețin ferme, investițiile în energie regenerabilă nu mai sunt doar o opțiune de modernizare, ci o necesitate economică. Autoconsumul de energie produsă în fermă reprezintă stabilitate pe termen lung, costuri predictibile și o protecție mai mare în fața fluctuațiilor de pe piața energiei. În plus, astfel de proiecte contribuie la creșterea competitivității exploatațiilor agricole și la adaptarea acestora la cerințele tot mai stricte privind sustenabilitatea.