Cum l-a demis Halep pe noul său antrenor Carlos Martinez. O poveste mai veche a ieșit acum la iveală.
Noul antrenor al Simonei Halep, Carlos Martinez, le-a antrenat și pe Svetlana Kuznetsova și Daria Kasatkina. Mai mult, acum zece ani, spaniolul a fost chiar demis de către prima dintre rusoaice, adică de Kuznetova, în urma unei înfrângeri încasate de la Simona Halep.
Se întâmpla în anul 2013, la turneul pe zgura de la Roma.
„Încet-încet am simțit că Sveta nu crede în mine. Am avut o relație foarte bună, dar după Roma, ea a pierdut în primul tur împotriva lui Halep. I-am spus ‘Sveta, simt că nu ai încredere în mine, cred că e mai bine dacă găsești pe altcineva pentru că așa nu ajungem decât să distrugem relația. Este păcat pentru că suntem buni prieteni'”, spunea Martinez în urmă cu mulți ani.
Simona Halep are victorii atât cu Kuznetsova (5-3), cât și cu Kasatkina (3-1).
Acum, Carlos Martinez face parte din echipa Simonei Halep și vrea să o facă pe ea să câștige:
„Am suferit de multe ori, este o jucătoare foarte bună. În pregătirea meciurilor am încercat să găsesc puncte mai slabe în jocul ei. De fiecare dată a fost o adversară foarte puternică, majoritatea meciurilor au fost câștigate de ea. De puține ori au reușit jucătoarele mele să câștige. Acum sunt foarte fericit să fiu alături de ea și sper să ne bucurăm împreună de mari victorii”, a transmis Carlos Martinez citat de Ziare.com.
Simona (32 de ani, locul 1.144 WTA) a luat o decizie după ce acceptase wildcardul pentru turneul principal de la Oeiras, Portugalia. Chiar dacă inițial își anunțase prezența la turneul de la Oeiras, Simona Halep a decis să nu mai participe. Ar fi fost o premieră în cariera fostului lider WTA, având în vedere că nu a mai participat până acum la o competiție care nu pune în joc cel puțin 250 de puncte.
Dacă ar fi câștigat turneul din Portugalia, ea ar fi putut acumula 125 de puncte, astfel că putea urca în clasamentul WTA până în zona locurilor 450-460.