LIFESTYLE

Cum să îți revezi rezoluțiile de Anul Nou și să le transformi în obiceiuri

Cum să îți revezi rezoluțiile de Anul Nou și să le transformi în obiceiuri
foto: pixabay

Rezoluțiile de Anul Nou au devenit deja o tradiție! Mulți oameni își fac o listă, încă de pe 31 decembrie, în care scriu acele practici pe care vor să le pună în aplicare în anul ce urmează: mai mult sport, alimentație mai sănătoasă, mai multe cărți citite sau mai puțin stres. Iată cum să le transformi, cu adevărat, în obiceiuri!

Potrivit unor studii, majoritatea rezoluțiilor de Anul Nou sunt abandonate de oameni încă din primele luni. Motivul principal pentru care nu sunt transformate în obiceiuri nu este lipsa voinței, ci faptul că au fost formulate prea general și nu sunt susținute de sisteme concrete care să le transforme în obiceiuri durabile. Iată cum să schimbi acest lucru!

Cum să îți revezi rezoluțiile de Anul Nou și să le transformi în obiceiuri

Pasul 1: Transformă rezoluțiile vagi în obiective clare

Primul pas pentru a ajunge să transformi rezoluțiile în obiceiuri este să nu le mai generalizezi. Creierul reușește să înțeleagă doar direcții clare, formulate concis. Astfel, în loc să spui „fac mai mult sport”, formulează „merg pe jos 20 de minute de trei ori pe săptămână”.

Pasul 2: Concentrează-te pe obiceiuri, nu pe rezultate

Rezultatele sunt consecințe, nu puncte de plecare, iar obiceiurile sunt cele care pot fi controlate zilnic. În loc să te concentrezi pe un rezultat final, concentrează-te pe comportamentele mici care, repetate, duc acolo.

Pasul 3: Leagă noile obiceiuri de rutine existente

Un obicei nou are mai multe șanse să se mențină dacă este atașat unui comportament deja stabil.

Pasul 4: Fă obiceiurile ușor de început

Una dintre cele mai frecvente greșeli este setarea unor obiective prea ambițioase de la început. Un obicei trebuie să fie suficient de simplu încât să nu necesite un efort mare de voință. De exemplu, în loc să spui că vei sta zilnic 2 ore la sală, încearcă să încerci prin 10 flotări zilnice. La fel, 5 minute de citit sunt mai eficiente pe termen lung decât planul de a citi o oră zilnic.

Astfel, creșterea poate veni ulterior, după ce obiceiul este deja format.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele