NEWS

Cum se acordă reducere de 50% la impozit. Guvernul a stabilit procedura pentru anumiți locuitori

Cum se acordă reducere de 50 la impozit. Guvernul a stabilit procedura pentru anumiți locuitori
Impozite la jumătate Sursă foto: Pixabay

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă prin care se acordă reducere de 50% la impozit. Este vorba despre o facilitate pentru locuitorii din Apuseni și din Delta Dunării. Sumele necesare urmează să fie suportate din bugetul național, nu din bugetele locale.

Reducere de 50% la impozit

Modificãrile legislative adoptate clarificã aplicarea reducerii de 50% a impozitului pe proprietate pentru persoanele fizice care locuiesc în localitãțile din Rezervația Biosferei Delta Dunãrii și din Munții Apuseni – regiuni cu constrângeri naturale și economice majore.

Reducerea se aplicã astfel:
·        locuinței de domiciliu, cu excepția spațiilor utilizate pentru activitãți economice;
·        terenului aferent locuinței de domiciliu;
·        unui singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

Prin actul normativ adoptat, se precizeazã explicit cã plafonul general de majorare de 5% a impozitelor și taxelor locale nu se aplicã acestor localitãți. Aceastã clarificare a fost necesarã deoarece, în practicã, au existat interpretãri diferite la nivel local, care au dus la tratamente neunitare pentru contribuabili.

Facilitãțile fiscale pentru aceste zone nu sunt eliminate și nu sunt diminuate. Acestea sunt menținute și protejate printr-un cadru legal mai clar și mai predictibil, care oferã siguranțã juridicã persoanelor fizice beneficiare.

Când se dau bani înapoi

Pentru contribuabilii care au achitat deja impozitele pentru anul 2026 la un nivel mai mare decât cel legal, sumele vor fi regularizate, fie prin compensare cu alte obligații fiscale, fie prin restituire, conform legislației în vigoare.

Autoritãțile administrației publice locale au obligația de a adopta hotãrârile necesare în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. O parte dintre prevederi se aplicã de la data publicãrii în Monitorul Oficial.

Prin aceste mãsuri, Ministerul Finanțelor urmãrește clarificarea legislației fiscale și a modului de aplicare a facilitãților, alinierea standardelor de fiscalitate ale României la principiile OCDE și asigurarea unei tranziții echitabile a tuturor contribuabililor cãtre digitalizarea fiscalã, în acord cu angajamentele europene și internaționale ale României.

Facilitatea acordată moţilor din județele Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara și Arad, dar și locuitorilor din Biosfera Deltei Dunării fuseseră eliminate odată cu pachetul de măsuri fiscale asumat de premierul Ilie Bolojan anul trecut.

Apuseni și Delta Dunării au statut de zone defavorizate economic, încă din 1996.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele