Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâniMeteorologii anunță că până la Craciun, temperaturile vor fi peste cele obişnuite perioadei din calendar. Astfel, în intervalul 24 noiembrie – 22 decembrie vor cădea precipitații în multe zone, asistăm la o perioada care nu va fi geroasă.
În acest weekend, vremea va fi caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în vestul, centrul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7…8 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 19 grade în Dobrogea şi sud-estul Munteniei, iar cele minime se vor situa în general între 3 şi 13 grade, cu cele mai mari valori pe litoral.
În Capitală, cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 7…8 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în extremitatea de sud-est a ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice şi sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în extremitatea de sud a ţării, iar în rest vor avea o tendinţă spre deficit, mai ales în vest şi nord-vest.
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.