NEWS

Cutremur important în România. S-a resimțit și la București

Cutremur important în România. S-a resimțit și la București
sursa foto: arhiva

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a aunnțat că un cutremur cu magnitudinea de 4,7 pe scara Richter a avut loc, luni, puţin după miezul nopţii, în zona Vrancea. 

Zoma seismică Vrancea este din nou activă

Seismul a avut loc la ora 00.05, în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 140 de km.

”În ziua de 04 Decembrie 2023 la ora 00:05:48 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.8, la adâncimea de 132.5km”, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP.

Cutremur important în România

Mișcarea tectonică a avut loc la 53 km V de Focşani, 59 km NV de Buzău, 61 km SE de Sfântu-Gheorghe, 70 km E de Brașov, 85 km NE de Ploieşti.

Duminică, la 12:43:14 s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea 3.2, la adâncimea de 146.1 km.

Seismul s-a produs la 54 km NV de Buzău, 58 km E de BraŞov, 59 km SE de Sfântu-Gheorghe, 62 km N de Ploieşti, 72km V de Focşani, 90 km NE de Târgovişte.

Zona seismică Vrancea rămâne una dintre cele mai importante zone seismice ale țării, cu toate că în ultimele luni și zona Olteniei, mai ales în județul Gorj, a început să fie mai activă. Totuși, zona Vrancea este cea care rămâne în continuare periculoasă în cazul unui cutremur puternic, de magnitudine ridicată.

Cel mai mare cutremur din România în acest an, până la acest moment, a avut loc pe 14 februarie, în județul Gorj, și a fost de 5,7 magnitudine pe scara Richter.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele