NEWS

Cutremure în Vrancea luni dimineața! România, zguduită de două seisme. ce magnitudini au avut potrivit INFP

Cutremure în Vrancea luni dimineața România zguduită de două seisme. ce magnitudini au avut  potrivit INFP
sursa foto: spynews.ro

Două cutremure au avut loc luni, 27 mai în Vrancea, în mai puţin de 10 ore, ultimul fiind înregistrat dis-de-dimineață. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat ce magnitudini au avut cele două seisme.

Cutremure în Vrancea luni dimineața! România, zguduită de două seisme. ce magnitudini au avut potrivit INFP

În noaptea de duminică spre luni şi luni dimineaţă, în mai puţin de 10 ore  au fost două cutremure cu magnitudine de 3,5, respectiv 3,4 grade în zona seismică Vrancea.

Primul, cu magnitudinea 3,5 grade, s-a produs în cursul nopţii de 26 spre 27 mai, la ora 1:41, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140,1 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 51 km vest de Focşani, 61 km nord-vest de Buzău, 62 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 71 km est de Braşov şi 88 km nord-est de Ploieşti.

Cel de-al doilea s-a înregistrat tot în Vrancea, la ora 7.16 a acestei dimineţi şi s-a produs puţin mai aproape de suprafaţă, la 130 de kilometri adâncime, în apropierea aceloraşi oraşe:  50 km V de Focşani, 54 km N-V de Buzău, 66 km S-E de Sfântu-Gheorghe, 7 3km E de Braşov şi 82 km N-E de Ploieşti.

Cutremur în România
sursa foto: A3

Anul trecut, cea mai puternică mişcare tectonică, de 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri. De la începutul lunii mai, în România s-au produs 31 de cutremure cu magnitudini între 2,1 şi 4,1.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele