SHOWBIZ

Dan Negru, mai bogat cu aproape 50.000 de euro. Din ce scoate bani vedeta Kanal D

Dan Negru mai bogat cu aproape 50.000 de euro. Din ce scoate bani vedeta Kanal D

Dan Negru, mai bogat cu aproape 50.000 de euro, asta dacă banii scoși din vânzarea cărții pe care vedeta Kanal D a scris-o împreună cu părintele Vasile Ioana intră în contul personal.

Pe lângă succesul fenomenal pe care îl are pe TV, datorită căruia și-a câștigat numele de „Rege al Audiențelor”, Dan Negru pare să dea lovitura și din postura de autor de cărți.

Dan Negru, mai bogat cu aproape 50.000 de euro. Din ce scoate bani vedeta Kanal D

„Dialogul speranței”, un roman pentru a cărui poveste Dan Negru s-a destăinuit în fața părintelui Vasile Ioana, se află în topul vânzărilor în majoritatea librăriilor în care se găsește. Nu mai puțin de 50.000 de exemplare au fost vândute până acum, iar dacă ar fi să calculăm în funcție de contractul pe care autorii îl au cu editura care a produs acest proiect, care s-a angajat să plătească câte un euro pe vânzare către fiecare autor, am înțelege lesne că în contul vedetei va fi înregistrat un plus de 50.000 de euro. Mai mult decât atât, succesul merge mai departe, pentru că autorii au în plan să lanseze un nou tiraj.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Simona Halep face bine după operație și după divorț. Sportiva își împarte timpul între pozele cu admiratorii și shopping-ul cu părinții | VIDEO PAPARAZZI

„Dialogul speranței”, carte lansată în primăvara acestui an, este lucrarea care aduce în fața cititorului șansa unui nou început autentic și luminos.

„Din topul audiențelor TV în file de poveste, Dan Negru se destăinuie în acest volum, atât în fața Părintelui Vasile Ioana, dar și în fața ta, cititorule. Confesiunea greșelilor lui, în care și tu te vei regăsi, cât și vorbele pline de lumină ale părintelui, îți vor alina și ție frământările sufletești și te vor ghida către o viață trăită cu sens.”, se arată în descrierea acestei scrieri.

Ca o călătorie către adâncurile neexplorate ale sufletului, cartea parcurge șapte teme fundamentale: Ce vrea Dumnezeu de la mine?, Credința – antidot pentru necazuri și depresie, Ce se întâmplă cu noi după această viață?, Cele 7 păcate de moarte ale sufletului, Rugăciunea inimii și postul – lumină pentru suflet, Cum ne vindecă iertarea durerea sufletului?, Banii sunt putere, dar liniștea nu se cumpără.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele