NEWS

Dan Nica îi răspunde lui Sigfried Mureșan: ”Toate aceste lucruri reprezintă o mândrie pentru România”

Dan Nica îi răspunde lui Sigfried Mureșan Toate aceste lucruri reprezintă o mândrie pentru România
Sursă foto: Facebook

Continuă schimbul de replici între PSD și PNL pe tema portofoliului obținut de România la nivelul Comisiei Europene. După ce europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a calificat totul drept un eșec, social-democratul Dan Nica spune că e o mare mândrie pentru țara noastră.

Dan Nica îi răspunde lui Sigfried Mureșan

Europarlamentarul PSD Dan Nica se întreabă de ce colegul său de la Bruxelles, liberalul Siegfried Mureşan nu este mândru de portofoliul obținut de România.

”Cât de disperat este Siegfried Mureşan?

Pentru prima dată, România are un vicepreședinte executiv la nivelul Comisiei Europene.
Roxana Mînzatu are în responsabilitate 20% din bugetul Uniunii Europene adică aproximativ 235 de miliarde de euro.

Răspunde de tot ce înseamnă locuri de munca și drepturi sociale, competențe pentru piața muncii, scheme de sprijin pentru copii, tineri dar și persoane vulnerabile.
Toate aceste lucruri reprezintă o mândrie pentru România dar nu și pentru Siegfried Mureșan.
Oare de ce?”, scrie Dan Nica pe Facebook.

Liberalul Siegfried Mureşan acuzase anterior că nu este vorba despre o victorie, ci despre un eșec. El este de părere că portofoliul obţinut de premier este gol de conţinut, are zero competenţe concrete şi este opusul a ceea ce a promis, fiind un portofoliu cu titlu pompos, dar care nu are o componentă economică.