Daniel Baciu vine cu noi explicații pentru seniorii a căror pensie vor beneficia de a doua recalculare. Procesul de recalculare a pensiilor se desfășoară în două etape. Prima se realizează în baza valorii punctului de referință, iar cea de-a doua va include și veniturile de care nu s-a ținut cont.
Dacă pentru prima etapă a recalculării lucrurile sunt oarecum tranșate, în ceea ce privește mica recalculare, cea care ar urma să înceapă din luna septembrie, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut câteva precizări.
Pentru a beneficia de majorări pensionarii trebuie să aducă adeverințe pentru veniturile nepermanente cum ar fi sporurile sau al 13-lea salariu. De asemenea, Daniel Baciu a subliniat că nu toți pensionarii vor beneficia de majorările aplicate o dată cu cea de-a doua recalculare.
„De etapa numărul doi nu vor beneficia toți pensionarii, așa cum beneficiază de etapa unu, decât cei care se aflau în această situație, de au avut aceste venituri nepermanente și aici vorbim în principal de acordul global ca venit nepermanent, era o formă de retribuție înainte de 1989 și celelalte sporuri cu caracter nepermanent.
Atenție, adică vorbim despre orele suplimentare, despre al 13-lea salariu, de premiile anuale care se dădeau. Aici creșterile nu mai sunt așa de mari cum sunt pe recalcularea pe formulă de calcul, unde beneficiază absolut toți pensionarii, în funcție de stagii de cotizare, pentru că acel spor a avut acest caracter nepermanent, deci nu a fost lună de lună acordat. Gândiți-vă numai la al 13-lea salariu. Ai luat o singură dată pe an, nu lună de lună”, a explicat Daniel Baciu.
Daniel Baciu a mai explicat că cele mai mari creșteri vor fi acordate pensionarilor care au lucrat în baza acordului global. Oficialul a explicat că seniorii care au fost remunerați pe baza acordului global trebuie să facă dovada sporurilor acordate peste salariul prevăzut în acordul global.
„Ți se dădea un plan. Dacă făceai mai mult decât planul respectiv, aveai un salariu mai mare decât cel pe care îl avea efectiv înscris în carnetul de muncă, adică salariul de bază, și acolo noi trebuie să luăm acele sume care sunt mai mari decât sumele din acord, care sunt mai mari decât efectiv salariul pe care îl luăm la fiecare pensionari, salariu tarifar de încadrare”, a mai spus șeful CNPP.
De asemenea, Daniel Baciu a mai explicat că persoanele care s-au pensionat după aprilie 2001 nu trebuie să mai facă niciun demers. Activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este înregistrată în baza de date a caselor de pensii. Prin urmare, nu este nevoie de niciun fel de adeverință.
„După anul 2001 este foarte important să spun lucrul acesta, avem o situație complet digitalizată, acolo avem un salariu care include absolut toate sporurile, tot ce este după 2001 nu mai este nevoie absolut de nimic. Vorbim despre stagiile de cotizare realizate înainte, după 2001, nu vorbim de cine a ieșit la pensie după 2001.
Eu am mai repetat lucrul acesta. Deci toată activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este evidențiată foarte clar la casele teritoriale de pensii și nu mai este nevoie să aducă absolut nimic.
Noi vorbim despre perioada realizată anterior lui anul 2001, unde încă nu avem această digitalizare, lucrăm la ea. Să știți că încercăm ca și în această perioadă să o avem deja în sistem nostru complet informatizată, dar în momentul de față nu avem și din această cauză solicităm acele documente pe baza cărora să facem mica recalculare”, a mai declarat Baciu.
În privința adeverințelor respective, Daniel Baciu a punctat faptul că sporurile respective nu au fost trecute și în cartea de muncă, adică nu au avut un caracter permanent. Prin urmare, pensionarii care se regăsesc în această situație trebuie să obțină adeverințele în cauză de la angajatori.
În situațiile în care angajatorii au dat faliment, persoanele respective se pot îndrepta către Inspectoratul Teritorial de Muncă de pe raza domiciliului. Adeverințele respective trebuie depuse în termen de șase luni începând cu luna septembrie 2024. Însă pot fi depuse și ulterior, după cum a precizat Daniel Baciu la Antena 3.
„În termen de șase luni de zile, noi avem obligativitatea să emitem acele decizii din oficiu. Oamenii nu trebuie să facă nimic. Dacă se încadrează în acest termen de șase luni, ei vor primi drepturile cu data de 1 septembrie, dar dacă nu reușesc să ia aceste adeverințe, le pot să le depună oricând. Nu este un termen limitat de depunere a acestor adeverințe și drepturile li se vor da începând cu luna următoare depunerii cererii”, a mai spus Daniel Baciu.