Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a transmis joi, vorbind despre planşeul de la Piaţa Unirii în cadrul unei conferințe de presă, că această structură stă să se prăbuşească, este o realitate şi nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă o tragedie aici. El a anunţat că a trimis către Primăria Capitalei toate documentele şi aşteaptă semnătura primarului Nicuşor Dan pentru începerea lucrărilor în zonă.

”În urmă cu o lună de zile, la vizita periodică pe care experţii o fac în completarea expertizei realizată, au apărit zone la care nivelul de degradare a ajuns în punctul numărul cinci, astfel încât, din păcate pentru noi toţi, aşa cum vedeţi, această lucrare reprezintă un risc major pentru bucureşteni, un risc major pentru noi toţi. Este o construcţie cu aproape 100 de ani vechime, ce datează de pe timpul Regelui Carol, o construcţie pe care trec zilnic zeci de mii de oameni, fie în calitate de pietoni, fie cu autoturismele sau cu mijloacele de transport în comun. Tot ce vedeţi aici ne spune că trebuie să acţionăm la timp”, a declarat primarul Daniel Băluţă.
”Nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă o tragedie aici. Aici nu este vorba de o disconfortul circulaţiei, nu e o dispută, ci este o problemă de siguranţă, o problemă pe viaţă şi pe moarte (..) Această structură stă să se prăbuşească, este o realitate”, a completat Băluţă.

Primarul Sectorului 4 a precizat că această constatare la planșeul de la Piața Unirii a fost făcută de experţi.
”Noi, cei de la Sectorul 4, suntem pregătiţi. Avem contractul de execuţie, avem banii necesari”, a spus Băluţă, precizând că Guvernul a alocat bani.
”Sunt convins că imediat ce vom avea semnătura primarului Capitalei lucrarea va începe de îndată. Mizez pe sprijinul şi cooperarea primarului general”, a mai arătat primarul Sectorului 4, arătând că ”într-adevăr vorbim despre o urgenţă a oraşului” și că este o lucrare complexă dar ”viaţa fiecăruia este mai importantă”.
”O eventuală prăbuşire a pasajului nu este asumată de nimeni, este timpul să acţionăm”, a mai spus Băluţă.
”Avem toate avizele necesare”, a adăugat edilul.

„În urmă vizitei în teren la planșeul podului peste răul Dâmbovița din dată de 06.08.2024 s-a constatat că unele degradări s-au accentuat astfel încât este necesară începerea cât mai repede posibil a lucrărilor de reabilitare/consolidare/înlocuire ale podului. Mai jos sunt prezentate o serie de imagini fotografice în urmă vizitei în teren. Menționăm că degradările sunt de așa natură (inclusiv cedări ale reazemelor grinzilor după cum se va putea vedea mai jos) încât un colaps al structurii, nu neapărat general, dar foarte probabil local este posibil să se producă în orice moment”, se arată în constatare, alături de mai multe fotografii.
Experții au adăugat că „fotografiile de mai sus nu reprezintă nici pe departe totalitatea defectelor întâlnite în cadrul vizitei ci doar o exemplificare a acestora pentru a se înțelege gravitatea situației într-o zona circulată intens inclusiv de mijloace de transport în comun”.

„Cedarea sub trafic a unor antretoaze poate atrage după sine flexibilizarea până la rupere a plăcii de beton care susține traficul cu consecințe incalculabile asupra siguranței circulației. Deasemenea, și cu consecințe chiar mai mari, cedarea sub trafic a unor infrastructuri, fenomen care este deja amorsat după cum se poate observă mai sus, poate atrage colapsul general al structurii pe zonele în care infrastructurile au cedat.
În consecință, părerea expertului tehnic este că lucrările de reabilitare/consolidare/înlocuire trebuie începute de urgență, existând pericolul de cedare (prăbușire) al unor părți din structura. În cazul în care, din motive obiective nu este posibil acest lucru, este necesară cel puțîn o limitare a greutății vehiculelor care să circule pe pod la maxim 10 tone. Deasemenea, viteză vehiculelor va trebui redusă la maxim 30km/h iar distanță între acestea să nu fie mai mică de 5m. În cazul în care în zona există limitatoare de viteză denivelate, acestea vor trebui să fie eliminate până la finalizarea lucrărilor întrucât există riscul inducerii de vibrații suplimentare în structura”, mai arată experții angajați de Primăria Sectorului 4.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a referit la situaţia planşeului Unirii, arătând că Primăria Sectorului 4 a depus o cerere de autorizaţie în regim de urgenţă, dar aceasta se refera la bucata de sub parc a planşeului, nu şi la pasajul rutier.
El a explicat că autorizaţiile în regim de urgenţă se emit doar dacă expertul susţine că este pericol public, iar acest lucru nu este trecut în expertiză. Nicuşor Dan a adăugat că îi aşteaptă pe cei de la Primăria Sectorului 4 cu toate avizele pentru a le da o autorizaţie normală ca să poată începe lucrările.
”Noi anticipăm, fără să avem vreo expertiză, anticipăm că degradarea din pasaj nu este la nivelul degradării din parc. Noi anticipăm că nu va fi nevoie de blocarea traficului prin pasaj care este cel mai uzitat”, a afirmat primarul Capitalei.
”Ce este planşeul Unirii? Este acel capac care este deasupra Dâmboviţei, de la Hanul lui Manuc până când revedem Dâmboviţa la suprafaţă şi care are o lăţime de 15 metri, ne imaginăm deasupra cursului apei. El are două componente, una de aici, de la Hanul lui Manuc până la pasaj, şi a doua este pasajul rutier subteran nord-sud pe care îl cunoaştem. Bucata de pasaj care este prin parc şi până la podul de la Hanul lui Manuc este din anii ‘30. Cea pe care se sprijină pasajul rutier este din anii ‘80. Pentru moment nu avem sau cel puţin nu ne-au fost transmise nouă, aici, la Primăria Capitalei, nu ne-au fost transmise decât expertize de rezistenţă pentru bucata de sub parc, nu şi pentru cea de sub pasajul rutier. Noi anticipăm, fără să avem vreo expertiză, anticipăm că degradarea din pasaj nu este la nivelul degradării din parc. Noi anticipăm că nu va fi nevoie de blocarea traficului prin pasaj care este cel mai uzitat”, a afirmat primarul Capitalei.
El a precizat că pasajul Lujerului şi pasajul Obor sunt într-o stare mai rea decât planşeul din Piaţa Unirii.
”În normativul de rezistenţă pe poduri şi pasaje există cinci categorii: categoria 1 – cea mai bună, categoria 5 – cea mai rea. Categoria 4 se numeşte nesatisfăcător şi categoria 5 este un fel de mai mult decât nesatisfăcător. Şi e un punctaj. Planşeul din Piaţa Unirii este categoria a patra, cu un punctaj mai apropiat de categoria a treia decât de categoria a cincea. În momentul ăsta, pasajul Lujerului, pasajul Obor şi podul de pe Bucureşti-Ploieşti, care sunt în categoria a cincea, sunt mai rele decât planşeul din Piaţa Unirii”, a declarat Nicuşor Dan.
Primarul a explicat că Primăria Sectorului 4 a depus documentaţia pentru o autorizaţie, dar că aceasta este una pentru lucrare în regim de urgenţă.
”Primăria Sectorului 4 ne-a depus o documentaţie pentru autorizaţie. Ne-a depus mai întâi o documentaţie pentru un certificat de urbanism pe care l-am dat pe 2 sau 3 septembrie, prima zi din septembrie lucrătoare, şi ne-a depus documentaţia pentru autorizaţie, numai că este o inadvertenţă în documentaţia pe care dumnealor au depus-o. Precizez că cererea de autorizare se referă din nou la bucata de sub parc, nu şi la pasajul rutier. Pentru că dumnealor cer să emitem o autorizaţie în regim de urgenţă şi legea spune că autorizaţiile în regim de urgenţă se emit doar dacă expertul spune că e pericol public”, a explicat primarul Capitalei.

El a menţionat că din expertiză nu reiese că ar fi nevoie de lucrări în regim de urgenţă.
”Nu există asta în expertiză şi doar pentru chestiuni punctuale, nicidecum pentru o lucrare aşa de mare, de 600-800 de metri. Le-am comunicat asta şi acum aşteptăm să vină să ne spună dacă expertul a identificat pe cuprinsul acestor 600 de metri un punct, două puncte, trei puncte unde e nevoie să dăm o autorizaţie în regim de urgenţă pentru sprijiniri provizorii. Dacă nu, îi aşteptăm cu documentaţia totală pentru a le da o autorizaţie în regim normal”, a mai afirmat Nicuşor Dan.
Edilul a subliniat că aşteaptă reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 să vină cu toate avizele pentru a le da o autorizaţie normală.
”Orice fel de lucrare trebuie autorizată de primarul municipiului Bucureşti. În momentul de faţă nu există o autorizaţie. Dacă expertul vine cu o expertiză care spune aici, aici şi aici este pericol public, pentru punctele alea o să dăm autorizaţia regim de urgenţă. Dacă nu, aşteptăm ca ei să vină cu toate avizele pentru a le da o autorizaţie normală. Asta este normalitatea pentru că acolo este un nod important. Sunt şi conducte, este şi metroul care este vecin şi este cursul de apă, bineînţeles dedesubt, şi trebuie ca specialiştii din toate aceste instituţii, asta este rolul avizului, să spună dacă proiectul care le este prezentat este viabil pentru infrastructurile lor sau nu”, a explicat primarul Capitalei.