După ce a pierdut cursa internă pentru conducerea interimară a PSD, Daniel Băluță reacționează după alegerea lui Sorin Grindeanu. Primarul Sectorului 4 consideră că partidul ar fi trebuit să dea un altfel de mesaj românilor.
”Am candidat, astăzi, pentru a conduce PSD prin apele tulburate de greșelile de strategie și de comunicare ale ultimelor două săptămâni.
Le-am spus colegilor, cărora le-am cerut votul, să aibă încredere în capacitatea mea de a construi punți de dialog și de a gestiona situații de criză. Că sunt ferm convins că PSD trebuie să aibă la vârf pe cineva care a înțeles mesajul românilor. Care și-a asumat public, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, respingerea extremismului și susținerea candidatului care să garanteze că România rămâne alături de partenerii noștri occidentali.
Mă onorează voturile pe care le-am primit azi și sunt convins că PSD ar fi trebuit să dea un mesaj mai clar și mai apropiat de ceea ce românii au transmis duminică.
Voi continua, așa cum mi-am asumat, după tragedia de la Colectiv, preluând responsabilitatea de primar al Sectorului 4, să susțin și să cred în valorile euro-atlantice și în beneficiile pe care Uniunea Europeană și NATO le aduc tuturor românilor.”, a scris Daniel Băluță într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Liderii PSD, reuniți marți în Consiliul Politic Național, l-au votat pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, să preia șefia interimară a partidului, după ce fostul premier Marcel Ciolacu a demisionat de la șefia partidului.
Votul la PSD a fost unul secret, fiind vorba despre o alegere între prim-vicepreședinții partidului Sorin Grindeanu (care a primit 67 de voturi) și Daniel Băluță (14 voturi).