Daniel Florea, fostul primar de la sectorul 5, este audiat în dosarul în care Cristian Popescu Piedone, actualul edil al sectorului este cercetat pentru contractul de salubritate al primăriei de sector cu compania REBU, contract care ar fi prejudiciat instituția cu aproximativ 5 milioane de lei.
Potrivit surselor, contractul pretins păgubos pentru compania de salubritate de sector încheiat cu REBU ar fi fost încheiat sub comanda fostului edil Daniel Florea. Acum acesta trebuie să le explice anchetatorilor alegerea făcută.
Fostul primar Daniel Florea a ajuns la sediul DNA unnde, la intrare, a fost abordat de jurnaliști, care l-au întrebat cu ce companie a fost încheiat contractul de salubrizare al Sectorului 5.
„Contractul de salubrizare la Sectorul 5 nu se putea decât cu firma primăriei, care avea exclusivitate acolo”, a răspuns Daniel Florea.
REBU ar fi taxat servicii direct la cetățeni, iar costurile serviciilor sale ar fi fost cu 25 % mai ridicate decât conturile companiei omolog a primăriei de sector.
Surse judiciare indică faptul că până la momentul difuzării acestei știri singura persoana vizată de anchetatorii DNA ar fi edilul Piedone.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost ridicat vineri dimineața de DNA, chiar de pe Aeroportul Otopeni, când voia să plece din țară. Acesta a fost dus direct la audieri, unde este vizat de un dosar nou, apărut în urma unui denunț făcut în 2021.