NEWS

Data de la care România nu va mai beneficia de bani din PNRR. Decizia miniştrilor UE

Data de la care România nu va mai beneficia de bani din PNRR. Decizia miniştrilor UE
sursă foto: Adevarul.ro

Data de la care România nu va mai beneficia de bani din PNRR. Practic, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României nu va mai fi prelungit.

Europarlamentarul român Corina Crețu atrage astfel atenția ca autorităţile să se concentreze pe adoptarea rapidă a investițiilor şi reformelor până la data limită.

România nu va mai beneficia de bani din PNRR. Trebuie atrase cât mai multe fonduri până atunci

Miniștrii economiei și finanțelor din statele UE au hotărât că Mecanismul de Redresare și Reziliență European, inclusiv Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, nu va fi prelungit după 2026.

Acest lucru înseamnă că toate proiectele din PNRR trebuie finalizate până atunci și fondurile alocate trebuie cheltuite, a atras atenția europarlamentarul român Corina Crețu.

„Adoptarea rapidă a investițiilor şi reformelor până în august 2026 continuă să fie esenţială pentru o implementare completă a fondului de redresare, se arată în textul cu concluziile reuniunii Consiliului ECOFIN, potrivit EFE, citat de Antena3

Conform concluziilor Consiliului ECOFIN, adoptarea rapidă a investițiilor și reformelor până în august 2026 este crucială pentru implementarea completă a fondului de redresare.

 Câţi bani pierde România

În acest context, unele țări, în special Italia și Polonia, au solicitat prelungirea aplicării instrumentului financiar NextGenerationEU, argumentând că până acum s-a cheltuit doar aproximativ 30% din bugetul total de 750 de miliarde de euro constând în granturi și împrumuturi.

Cu toate acestea, propunerea nu a fost susținută de statele mai conservatoare din nordul UE sau de Comisia Europeană.

Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a subliniat că obținerea unui acord unanim pentru prelungirea fondului de redresare ar fi dificilă, dar nu imposibilă.

În ceea ce privește PNRR-ul României, Guvernul a depus o a treia cerere de plată în decembrie, dar aceasta nu a fost încă aprobată, deși termenul limită pentru evaluare a expirat în februarie.

Până în prezent, România a încasat aproximativ 9,4 miliarde de euro din PNRR, reprezentând un grad de aproximativ 32% de încasare.

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România: ”Emitem taloanele!”
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România: ”Emitem taloanele!”
Experienţa militarilor ucraineni cu un lansator de rachete românesc:
Experienţa militarilor ucraineni cu un lansator de rachete românesc: "Opream la fiecare 10 ore şi...
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la...
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de...
Zodiile şi sezonul Taurului. Ce să faci în luna mai ca să îţi meargă bine până la final de an? Cine trebuie să economisească
Zodiile şi sezonul Taurului. Ce să faci în luna mai ca să îţi meargă bine...
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Un medic clujean rupe tăcerea despre starea lui Florin Piersic: Manopera este extrem de riscantă. Trebuie dus la Viena, în regim de maximă urgență
Un medic clujean rupe tăcerea despre starea lui Florin Piersic: Manopera este extrem de riscantă....
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Statele Unite impun sancţiuni unor entităţi din China şi Turcia pentru ajutorul acordat Rusiei în războiul din Ucraina
Statele Unite impun sancţiuni unor entităţi din China şi Turcia pentru ajutorul acordat Rusiei în...
Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură...
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea deţine mai multe afaceri de zeci de milioane de euro în ţara noastră
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea deţine mai multe...
A murit starul rock and roll-ului. Este cel care i-a inspirat pe artiștii de la Beatles. Video
A murit starul rock and roll-ului. Este cel care i-a inspirat pe artiștii de la...
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Secretul unei bătrâneți lipsite de griji! Ce trebuie să faci înainte să ieși la pensie!
Secretul unei bătrâneți lipsite de griji! Ce trebuie să faci înainte să ieși la pensie!
FOTOGRAFIE nemaivăzută cu Kate Middleton! A scăpat pe net după anunțul bolii. Fanii nu au mai văzut-o AȘA
FOTOGRAFIE nemaivăzută cu Kate Middleton! A scăpat pe net după anunțul bolii. Fanii nu au...