Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a venit recent cu cele mai noi informații privind voucherele de 250 de lei pe cardurile sociale, lucru care până la rotativa guvernamentală era mereu anunțat mereu de liberalul Marcel Boloș. Acesta a transmis, într-o informare, aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” pentru tot atâtea persoane, vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei, până în data de 15 august la nivel național.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condus în prezent de social-democratul Adrian Câciu, care a făcut rocada cu ministrul PNL Marcel Boloș, aflat acum la conducerea Ministerului Finanțelor, confirmă și el alimentarea cu o nouă tranşă de 250 de lei, până la data de 15 august.
„Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 lei pe cardurile de alimente, atât de necesară persoanelor cu venituri mici, vine în contextul în care preţul produselor de bază scade, în medie, cu 25%. Astfel, măsurile agregate de susţinere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile conduc la un rezultat pozitiv în contextul în care oamenii vor avea la dispoziţie aceleaşi produse, dar la un preţ mai mic. Aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede”, a scris Adrian Câciu, luni pe Facebook.
Ministrul PSD a mai spus că Programul „Sprijin pentru România” funcţionează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflaţi în situaţii dificile au primit ajutor pentru a-şi cumpăra alimente şi mese calde.
„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene asigură o nouă tranşă în valoare de aproximativ 625 milioane lei pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile cu încă 250 lei. De acest ajutor, acordat o dată la 2 luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale”, a adăugat Câciu.

Social-democratul a mai precizat că „de la începutul programului şi până în până în prezent, au fost virate către beneficiari alte şapte tranşe aferente ajutoarelor de 250 de lei”.
Astfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene asigură o nouă tranșă în valoare de aproximativ 625 milioane lei pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile cu încă 250 lei. De acest ajutor, acordat o dată la 2 luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Listele cu beneficiari eligibili pentru încasarea ajutoarelor de 250 lei la 2 luni sunt transmise MIPE, înainte de plata fiecărei tranșe, de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, nivelul veniturilor lunare fiind verificat și de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În acest context, posesorii cardurilor care nu sunt alimentate cu noua transă de 250 lei trebuie să se adreseze Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau instituțiilor subordonate MMSS (casele teritoriale de pensii / agențiile județene pentru plăți și inspecție socială).
Potrivit OUG nr. 63/2022, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni, milioane de români. Toate regulile privind acest program pot fi citite în acest ghid prezentat de MIPE.
Prin măsura „Sprijin pentru România”, adoptată de Guvernul României, au fost emise și distribuite persoanelor defavorizate aceste tichete sociale, pe suport electronic, pentru produse
alimentare și mese calde.
Destinatarii finali ai măsurii sunt:
Pentru a verifica soldul de pe cardul social tot ce trebuie să faceți este să descărcați aplicația UP România, de pe Magazin Play. Cu ajutorul acesteia beneficiarii de carduri sociale pot afla rapid câți bani mai au în cont.
Pentru a activa această aplicație este necesar să introduceți datele personale, să setați un ID și o parolă. De asemenea, pentru a afla soldul curent sau suma disponibilă pe cardurile sociale şi pentru alte informaţii, beneficiarii pot apela la Serviciul Clienţi al emitentului.Toate cardurile sociale sunt însoțite de pliante cu instrucțiuni de utilizare, inclusiv codul PIN, dar și detalii despre magazinele din care se pot face cumpărături.
𝐀𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟐,𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐝𝐮𝐫𝐢 „𝐒𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚” 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐢 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝟐𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟓 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭
https://t.co/LcvOEazrg4 pic.twitter.com/WejbhsXKRY— Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (@MIPE_Romania) August 7, 2023