SPORT

David Popovici, campion naţional la proba cu ştafeta de 4×100 m liber a CS Dinamo

David Popovici campion naţional la proba cu ştafeta de 4x100 m liber a CS Dinamo
David Popovici

Campionul olimpic, mondial şi european David Popovici a obținut al treilea său titlu la Campionatele Naționale de înot găzduite de Complexul Sportiv de Natație din Otopeni. Sportivul marchează un nou succes răsunător.

David Popovici, campion național

David Popovici a câștigat vineri, în proba masculină de ştafetă 4×100 m liber masculin, alături de colegii săi Denis Laurean Popescu, Bruno Santos Dutra şi Alessandro Petrişor Vlad, de la CS Dinamo.

Cvartetul dinamovist s-a impus clar, cu timpul de 3 min 18 sec 19/100, fiind urmat la opt secunde de CSM Constanţa (David Alexandru Stoica, Tudor Andrei Iordache, Matei Ştefan Hagiu, Matei Gabriel Silivestru), 3 min 26 sec 11/100.

CS Dinamo a obţinut vineri alte două titluri, prin Daria Asaftei la 50 m bras şi în proba feminină de ştafetă 4×100 m liber (Ana Rozorea, Antonia Raluca Chirca, Summer Ivy Chiriţă, Timeea Andreea Vasilescu).

CSA Steaua a obţinut două titluri, prin Diana Gabriela Stiger (400 m liber) şi Robert Andrei Badea (200 m fluture).

Rezultatele finalelor desfăşurate vineri:

  • FEMININ

200 m fluture
1. Eliza Elena Diamandescu (ACS Euro Swimming Club) 2:16.72
2. Maia Ioana Cernea (CS Dinamo Bucureşti) 2:18.05
3. Ana Maria Sibişeanu (CS Universitatea Cluj) 2:18.92

50 m bras
1. Daria Asaftei (CS Dinamo Bucureşti) 32.56
2. Tamara Ioana Lospa (CSM Constanţa) 33.07
3. Emilia Nora Santha (CS Mureşul Târgu Mureş) 33.22

400 m liber
1. Diana Gabriela Stiger (CSA Steaua) 4:16.34
2. Eva Maria Paraschiv (CSM Constanţa) 4:22.20
3. Rebeca Jasmine Veress (CSM Constanţa) 4:22.34

ştafetă 4×100 m
1. CS Dinamo Bucureşti (Ana Rozorea, Antonia Raluca Chirca, Summer Ivy Chiriţă, Timeea Andreea Vasilescu) 4:02.03
2. CS Universitatea Cluj (Anastasia Maria Bako, Ana Maria Sibişeanu, Tania Marina Pop, Andrea Gherghel) 4:03.55
3. CS Farul Constanţa (Izel Cherim, Alecsia Ştefana Prosaniche, Alesia Maria Giuglea, Ilinca Tescu) 4:10.53

  • MASCULIN

200 m fluture
1. Robert Andrei Badea (CSA Steaua) 1:57.25
2. Rareş Matei Roşu (CSA Steaua) 2:01.84
3. Robert Nicolae Borcea (CS Nautica Bacău) 2:03.39

50 m bras
1. Danis Volontir (CSM Corona Braşov) 27.75
2. Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanţa) 28.09
3. Emil Dăncăneţ (CSU Politehnica Timişoara) 28.15

400 m liber
1. Andrei Theodor Proca (CSM Piteşti) 3:51.05
2. Luca Marinescu (CSA Steaua) 3:51.79
3. Eric Ştefan Andrieş (CSM Constanţa) 3:52.81

ştafetă 4×100 m liber
1. CS Dinamo Bucureşti (Denis Laurean Popescu, Bruno Santos Dutra, Alessandro Petrişor Vlad, David Popovici) 3:18.19
2. CSM Constanţa (David Alexandru Stoica, Tudor Andrei Iordache, Matei Ştefan Hagiu, Matei Gabriel Silivestru) 3:26.11
3. CS Universitatea Cluj (Nicolae Pcela, Philip Radu Cinpoeş, Andrei Cseh, Alexander Riley Sanchez) 3:32.48

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele