NEWS

David Popovici în semifinala de la 100 metri liber. Calificare en fanfare spre o noua medalie | UPDATE

Festivitatea de premiere pentru proba de înot 200 m liber castigata de David Popovici, la Jocurile Olimpice din Paris 2024, 29 iulie 2024. Inquam Photos / Colette Rochefort

Campionul olimpic în proba de 200 metri liber, ”Golden Boy”, David Popovici, revine în bazinul din La Defense Arena pentru proba de 100 metri liber. El a fost repartizat în penultima serie și a înotat marți de la ora 12:36. Cum era lesne de prevăzut, a câștigat lejer.

UPDATE: David Popovici a câștigat seria de califăcări pentru marea finală la 100 m

Cum era de așteptat, David Popovici ne-a făcut din nou mândri. El ieșit pe primul loc, cu un timp de 47.92 într-o serie în care a concurat alături de Nandor Nemeth (Unagaria), Chris Giuliano (SUA), Andrej Barna (Serbia) sau Diogo Ribeiro (Portugalia).

David Popovici, calificare în proba de 100 m
David Popovici, calificare în proba de 100 m

Pe locul doi a fost concurentul din Ungaria, pe locul 3, reprezentantul SUA.

David Popovici, declarații pentru TVR: L-am făcut foarte fericit pe copilul din mine

După cursa de aseară, când a câștigat aurul olimpic la 200 de metri liber, şi după controlul anti-doping, David Popovici a găsit răgaz să facă declaraţii. Proaspătul campion olimpic, cu ochii în lacrimi, a avut puterea după cursă să vorbească cu noi toţi, într-o declaraţie pentru TVR.

David Popovici: A fost o cursă foarte strânsă, numai că a win is a win. Ma bucur că am atins primul peretele, imediat cum am văzut luminița aia lipită de block start, mi-am dat seama că am fost primul care a atins și l-am făcut foarte fericit pe copilul din mine și pe mine mic care își dorea foarte tare să ajungă la Jocurile Olimpice, îndrăznea să viseze și la o medalie, eventual de aur. Uite, că l-am făcut foarte fericit!

Reporter: În timpul cursei simțeai diferența sau locul pe care ești, că poate ești pe doi sau pe pe trei sau nu sesizezi asta?

Am făcut și în general fac tot posibilul să nu mă uit la ceilalți, să nu mă focusez absolut deloc pe ei, njmai că nu ai cum să nu-i vezi, îi vezi cu coada ochiului, respiri în direcția aia și vez că neamțul e în față, că americanul e foarte în față. Pe englez nici nu l-am văzut, adică nu mai aveam cum să îl văd. Totul se întâmplă foarte rapid, sunt 1001 de gânduri într-un minut și 44 (n.n de secunde).

David Popovici a câștigat medalia de aur la Olimpiada de la Paris în proba de 200 de metri liber, luni seara, cu timpul de 1.44.72, cu 2 sutimi de secundă înaintea locului doi, după o cursă cu un final dramatic. Victoria a fost obținută, practic, pe ultimii 5 metri ai cursei.

Știrea inițială:

David Popovici luptă și pentru medaliile pentru proba de 100 m

Optzeci și șase de sportivi au obținut calificarea la Paris și au fost repartizați în zece serii. Popovici, care are al doilea timp al sezonului, 46,88, înregistrat la Belgrad, luna trecută, înoată în penultima serie alături de Nandor Nemeth (Unagaria), Chris Giuliano (SUA), Andrej Barna (Serbia) sau Diogo Ribeiro (Portugalia).

Luni, David Popovici a devenit campion olimpic. El a înnotat de la ora 21:40 în finala probei de 200 metri liber, un ultim act care se dispută fără campionul olimpic en titre, Thomas Dean, și fără deținătorul titlului mondial, Hwang Sunwoo.

David a câștigat cursa la diferență de două sutimi de britanicul Matew Richards. Sportivul român a revenit fantastic în ultimii 50 de metri, dat fiind ca în timpul cursei a avut momente când a fost pe locul 2 îi chiar 3.

Festivitatea de premiere pentru proba de înot 200 m liber castigata de David Popovici, la Jocurile Olimpice din Paris 2024, 29 iulie 2024. Inquam Photos / Colette Rochefort

Este primul aur din istoria înotului masculin din România.

 

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele