SHOWBIZ

De ce a divorțat Alexandra Stan după 5 luni de la nuntă: „Era toxic ce se întâmpla”

De ce a divorțat Alexandra Stan după 5 luni de la nuntă Era toxic ce se întâmpla

Divorțul Alexandrei Stan a luat prin surprindere pe toată lumea. Cu toate că părea că viața personală a artistei s-a liniștit, divorțul a fost iminent.

La fel ca și nunta, separarea a fost una discretă, departe de ochii reflectoarelor și a presei.

Iată că la o vreme de la divorț, Alexandra Stan și-a făcut curaj să vorbească despre divorțul de Emanuel.

Cei doi au decis să se despartă la doar 5 luni de când și-au unit destinele. Divorțul a fost unul amiabil, la notar. Într-un interviu pentru emisiunea „Teo Show”, vedeta spune de ce căsnicia lor nu a funcționat.

 „Îmi doream pe cineva care e un om normal, nu cântăreț. (…) Noi am confundat lucrurile. Eu îmi doream să îmi fac o familie. Credeam că dacă găsesc un bărbat și mă mărit și am stabilitate, aveam echilibrul ăla în interior. Eu cu mine trebuie să lucrez să fiu ok și echilibrată și emoțional, financiar, psihic. (…) Eu sunt genul de persoană care acceptă orice la început, dar știind că nu e bine, la un moment dat când simt că s-a depășit o limită pun stop și nu mai pot să mă întorc. Eu știam de la început că nu o să fie sigur și că o să ne despărțim. Nu mi-am ascultat intuiția. Știam amândoi că nu e ok. Ne certam din orice, era toxic ce se întâmpla. Și trăgeam amândoi cu dinții”, a povestit Alexandra Stan la Kanal D.

Alexandra Stan spune că i-a fost greu să divorțeze

 „E un om pe care îl respect” Chiar dacă s-au despărțit, Alexandra Stan și fostul ei soț au rămas în relații bune. „Vorbim! E un om pe care îl respect. La orice oră m-ar suna și ar avea nevoie o să fiu acolo. Eu când iubesc chiar iubesc. Când ne-am despărțit, i-am zis că o să ajungă în presă.

Ne-a fost greu să divorțăm să nu se audă. Am stabilit împreună niște chestii, ne-am mulțumit: băi, mulțumesc, ai fost prima mea soție! Ne-am căsătorit la mănăstire, o poveste frumoasă. E păcat să pierzi un om doar pentru că nu a fost să fie”, a mai adăugat Alexandra Stan.

Vedeta nu exclude împăcarea

Cu toate că dezvăluirile făcute de Alexandra Stan ne-ar duce la gândul că nu s-ar mai putea împăca cu fostul partener, vedeta nu exclude categoric această variantă.

Vă recomandăm și: Cum se simte Valentina Pelinel după operația la genunchi

„Nu zic nu niciodată. Eu mă bucur că nimeni nu a avut de suferit atât de mult.
Cred că și Emanuel e ok și am trecut cu bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am apucat să avem copii. Ar fi fost o decizie grea pentru mine să divorțez de un om cu care am un copil. Am prietene și e foarte greu. Mi-am dat seama că, de fapt, noi ne dorim super multe lucruri și toată lumea aspiră la carieră, bani. Mie mi se pare că cel mai greu în viața asta e să ai o familie”, a mai declarat Alexandra Stan la TV.