Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, a vorbit recent despre măsurile care trebui luate în contextul creșterii numărului de cazuri de Covid. De asemenea, a explicat cât de eficientă este masca de protecție FFP2 și cât de agresivă e tulpina Omicron.
Medicul Beatrice Mahler a explicat cât de eficiente sunt măștile FFP2 împotriva Omicron. Miercuri, a apărut informația că măștile FFP2 vor deveni obligatorii în România, așa cum se întâmplă deja în Austria sau Italia. Beatrice Mahler a explicat cât de eficiente sunt măștile FFP2 la România TV.
„O mască FFP2 se fixează mult mai bine pe față, protejează mai bine. Mai mult decât atât, neexistând posibilitatea reutilizării, șansele să o încărcăm de floră sunt mai mici. E o măsură care asigură o protecție mai mare.
Eu pot să vă spun doar că nu putem să vorbim de protecție decât dacă recomandăm produse care au fost testate. Măștile textile nu au fost testate niciodată. Atunci când vorbim de protecția în fața unei infecții virale, măștile recomandate sunt cele care au fost supuse unui test medical”, a declarat Mahler vorbind despre măștile FFP2.
Pe lângă alți specialiști din domeniul sanitar, și Beatrice Mahler a transmis că varianta Omicron pare să devină dominantă în România în perioada următoare. Din fericire, pare să fie mai puțin agresivă decât varianta Delta, dar se transmite foarte ușor.
„Din păcate, virusul acesta e mai viclean decât ne-am așteptat cu toții. Reușește să se adapteze și găsească metode de a supraviețui într-o altă formă care ne creează surprize. Am văzut în 2021 cu tulpina Delta. Probabil în 2022 va fi tulpina Omicron. Nu știm încă foarte multe despre ce înseamnă”, a mai spus Beatrice Mahler.