LIFESTYLE

De la ce vârstă Generația Z te consideră „bătrân”. „Apusul vieții”, înainte de 40 de ani

De la ce vârstă Generația Z te consideră bătrân. Apusul vieții înainte de 40 de ani
www.aronia-charlottenburg.ro

 De la ce vârstă Generația Z te consideră „bătrân”. Potrivit unui nou sondaj, indiferent de ce proceduri cosmetice ai încerca, cei foarte tineri te consideră „bătrân” începând cu vârsta de doar 35 de ani.

Pentru acest sondaj, experții de la EduBirdie au întrebat 2.000 de persoane din Gen Z și tineri mileniali când cred ei că începe cu adevărat bătrânețea.

Rezultatele au arătat că mai mult de un cincime (22%) din Gen Z spun că vârsta de 35 de ani este deja „la apusul vieții”.

De la ce vârstă Generația Z te consideră „bătrân”. Mileniarii au altă părere

Prin comparație, doar 35% dintre mileniali cred că vârsta de 40 de ani marchează sfârșitul tinereții.

„Milenialii sunt departe de pensie, iar Gen Z abia începe viața adultă. Totuși, mulți dintre ei sunt convinși că bătrânețea se apropie rapid”, a declarat EduBirdie.

Deși cei mai în vârstă dintre Gen Z împlinesc 28 de ani în acest an, rezultatele sondajului au arătat că 3% dintre ei consideră că cineva devine bătrân la doar 27 de ani.

6% cred că „bătrânețea” începe la 30 de ani.

Între timp, 13% spun că ești bătrân de la 35 de ani, 26% de la 40 de ani, 21% de la 50 de ani, iar 31% cred că bătrânețea începe după 60 de ani.

Prin comparație, 41% dintre mileniali consideră că ești „tânăr” până la vârsta de 60 de ani.

La ce vârstă nu mai ești considerat „atrăgător”?

În sondaj, EduBirdie i-a întrebat și la ce vârstă cred participanții că oamenii încetează să mai fie „atrăgători”.

Răspunsurile în acest caz au fost mai nuanțate

44% dintre mileniali și 33% din Gen Z au spus că îmbătrânirea nu te face automat neatrăgător.

„Ridurile și câteva fire albe nu îi deranjează, dar folosirea de jargon demodat, îmbrăcatul ca un adolescent și aventurile amoroase multiple? Asta nu e cool”, a adăugat EduBirdie.

Percepția asupra bătrâneții s-a schimbat

Un alt studiu care a sugerat că oamenii cred că „bătrânețea” începe mai târziu decât în trecut. Cercetătorii de la Universitatea Humboldt din Berlin au descoperit că adulții mai în vârstă consideră acum că bătrânețea începe de la vârsta de 74 de ani în sus.

Această percepție a crescut de-a lungul anilor – sugerând că persoanele considerate „bătrâne” în trecut, poate că nu mai sunt privite la fel astăzi, scrie dailymail.com.

Autorul studiului, Markus Wettstein, a declarat:

„Speranța de viață a crescut, ceea ce poate contribui la perceperea bătrâneții ca fiind mai târzie. De asemenea, unele aspecte ale sănătății s-au îmbunătățit, astfel că persoanele de o anumită vârstă care înainte erau considerate bătrâne, acum nu mai sunt percepute așa.”

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele