NEWS

Decalogul lui Klaus Iohannis pentru NATO. Cum vrea să-l învingă pe Mark Rutte

Decalogul lui Klaus Iohannis pentru NATO. Cum vrea să-l învingă pe Mark Rutte
Sursă foto: presidency.ro

Politico a publicat marți un editorial cu decalogul lui Klaus Iohannis pentru viitorul NATO. Este viziunea președintelui României în 10 puncte după ce și-a anunțat candidatura pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

Decalogul lui Klaus Iohannis pentru NATO

„Pentru a aborda seria largă de ameninţări şi provocări, NATO trebuie să fie echipată corespunzător. Scopul cheie al Alianţei este de a asigura apărarea colectivă a Aliaţilor prin îndeplinirea sarcinilor sale cheie de descurajare şi apărare, prevenire şi gestionare a situaţiilor, şi cooperare pentru securitate. Ca atare, prin dezvoltarea adaptării politice şi militare în desfăşurare, trebuie să facem NATO mai puternică”, scrie preşedintele, în articolul publicat marţi de Politico, conform News.ro.

„Pentru a obţine acest lucru, înaintez un decalog pentru NATO”, mai precizează şeful statului român:

„1. Accelerarea îndeplinirii celor trei sarcini cheie antemenţionate ale NATO prin consolidarea capabilităţilor de descurajare şi apărare în linie cu deciziile luate la Madrid şi Vilnius, intensificarea cooperării prin construirea unei agende mai ambiţioase în acest domeniu şi dezvoltarea eforturilor privind gestionarea crizelor în vederea promovării stabilităţii şi securităţii în „regiunile de interes strategic pentru alianţă.

2. Continuarea sprijinirii Ucrainei atât timp cât e nevoie, precum şi susţinerea parcursului său gradual de a deveni o ţară membră a NATO şi UE.

3. Îmbunătăţirea interoperabilităţii forţelor NATO şi dezvoltarea rapidă a unei baze industriale de apărare în întreaga alianţă, cu încurajarea industriei de apărare din Europa.

4. Încurajarea atingerii pe cât de rapid este posibil a obiectivului de a investi 2% din PIB în apărare de către toate statele membre şi alocarea a 20% din cheltuieli pentru achiziţii de echipamente militare majore.

5. Creşterea rezilienţei NATO şi a ţărilor membre în faţa atacurilor hibride şi cibernetice pentru protejarea infrastructurii critice.

6. Consolidarea parteneriatelor transatlantice prin intensificarea consultărilor şi a coordonării cu toate organismele relevante ale NATO.

7. Consolidarea parteneriatului strategic NATO-UE.

8. Accelerarea transformării digitale şi a investiţiilor în inovaţie având în vedere dezvoltarea tehnologiilor perturbatoare precum inteligenţa artificială.

9. Acordarea unei importanţe şi mai mari rolului NATO ca forum pentru consultări, coordonare şi pregătire în domeniul controlului de arme, dezarmării şi non-proliferării.

10. Evaluarea continuă a metodelor de lucru ale Alianţei şi asigurarea unei reprezentări geografice echilibrate în deliberări şi pregătirea deciziilor”.

Klaus Iohannis vrea șefia NATO

Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă pentru a lămuri detalii despre finalul mandatului său. El a anunțat că intră în cursa pentru secretar general al NATO.

El a argumentat că decizia are la bază performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al României, înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, şi în special regiunea noastră, şi angajamentul său ferm faţă de valorile şi obiectivele fundamentale ale NATO.

Anunţul şefului statului vine la puţin timp după apariţia informaţiei potrivit căreia România a notificat aliaţii din NATO că intenţionează să-l propună pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar-general al Alianţei şi în contextul în care premierul olandez demisionar Mark Rutte beneficiază de o puternică susţinerea pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg la şefia Alianţei Nord-Atlantice.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele