Sunt noi vești pentru peste 5 milioane de români. Ministerul Muncii anunță ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor în România.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a subliniat că prioritatea Guvernului trebuie să fie sprijinirea celor mai nevoiați dintre pensionari.
„Guvernul Bolojan a decis, prin pachetul 1, înghețarea fondului de pensii. Avem nevoie de un sprijin pentru cei mai nevoiași dintre pensionari. Poziția ministrului muncii este că trebuie să îi sprijinim pe cei mai vulnerabili. Cred că ei sunt foarte afectați de creșterile de prețuri și au nevoie de sprijin”, a declarat ministrul, la România TV.
Oficialul face apel la înțelegere în ceea ce privește întârzierile apărute în sistemul public de pensii. Casele de pensii se confruntă cu un deficit sever de personal, în condițiile în care salariile mici nu reușesc să atragă noi angajați.
„Trebuie să ne gândim la toți concetățenii noștri. Au existat întârzieri, dar lucrătorii din casele de pensii sunt puțini. Am încercat să aducem oameni, însă nu au vrut să vină; salariile sunt mici. Trebuie să avem înțelegere față de oamenii care lucrează în casele de pensii. Trebuie să avansăm cât mai repede, dar până când vom avea acel soft, vor fi extrem de importanți oamenii care fac acest lucru înainte de calcularea realizată de sistemul informatic.
Anticipez că va exista o adevărată luptă, cât de colegială se poate, în legătură cu următoarea lege a bugetului și cu orice măsuri care ar putea fi în sprijinul pensionarilor. Noi am fost mereu, de când există acest partid, principalul aliat al pensionarilor și vrem să rămânem așa”, a declarat Florin Manole.
Distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie a început oficial încă de vineri, însă cu o întârziere de 7 zile cauzată de vacanța angajaților Poștei Române. Aproximativ 2.200.000 de pensii trebuie livrate în timp-record, până la data de 15 ianuarie, termenul promis de instituție. Casele de Pensii deja au făcut anunțurile pentru români, pentru ca aceștia să știe când să se aștepte la bani.
Și luna aceasta, valoarea punctului de referință (VPR) rămâne neschimbată la 81 de lei, în ciuda promisiunilor guvernului de a indexa pensiile conform ratei inflației.
Pensionarii pierd astfel, în medie, 197 de lei, pensia medie rămânând la 2.818 lei în loc să crească la 3.015 lei, așa cum ar fi fost normal. În cazul pensiei minime, aceasta rămâne la 1.281 de lei, fără creșterea la 1.370 de lei promisă anterior. Decizia guvernului de a nu aplica indexarea pensiilor generează nemulțumire în rândul pensionarilor, care se confruntă cu pierderi semnificative în contextul economic actual.
La fel ca în anul anterior, Guvernul a decis că pensiile rămân înghețate pe tot parcursul anului 2026, fără alte schimbări. Indexarea prevăzută de lege, de aproximativ 7%, care ar fi adus creșteri medii de circa 180 de lei pe lună, nu va mai fi aplicată. Situația este cu atât mai apăsătoare pentru unii pensionari, cu cât a fost introdus și CASS-ul pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei. Începând cu 2025, aceștia trebuie să plătească 10% pentru asigurarea de sănătate.