SPORT

Decizie finală pentru Simona Halep! Anunțul care cutremură lumea tenisului este pregătit

Decizie finală pentru Simona Halep Anunțul care cutremură lumea tenisului este pregătit
sursa foto: Facebook Simona Halep

Simona Halep, implicată fix de un an în scandalul de dopaj, după ce a fost testată pozitiv la substanța Roxadustat la US Open, urmează să afle în doar câteva zile decizia finală luată de tribunalul independent Sport Resolutions. 

Practic, săptămâna viitoare jucătoarea de tenis din România află pentru cât timp va fi suspendată. Potrivit ultimelor informații apărute, aceasta riscă până la patru ani de suspendare, practic riscând să își încheie prematur cariera dacă se va întâmpla asta. Până acum, ea a stat deja pe bară un an de zile, urmând ca în perioada următoare să ias din clasamentul WTA după ce nu a avut șansa să își apere punctele câștigate anul trecut.

Decizie finală pentru Simona Halep! Anunțul care cutremură lumea tenisului vine în august

Simona Halep, în vârstă de 31 de ani și în prezent pe locul 58 în WTA, a fost inclusă pe lista participanților de la US Open 2023, chiar dacă rămâne suspendată provizoriu pentru dopaj.

Decizia finală în cazul său este așteptată luni, 14 august, aceasta putând fi ziua când își termină cariera sau din contră, ziua în care o reia, în cazul unei decizii favorabile.

Simona Halep (31 de ani, locul 58 WTA) a fost inclusă pe lista participanților de la US Open 2023, deși rămâne în continuare suspendată provizoriu pentru dopaj. Românca ar putea participa la US Open dacă tribunalul independent Sport Resolutions va da un verdict de achitare, în timp util.

Totuși, în cazul în care nevinovăția nu va putea fi dovedită, Simona mai are o cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Suspendarea maximă pe care Halep ar putea să o primească este una de 4 ani.

Recordul lui Halep, doborât recent

Victoria Azarenka a reușit la WTA Montreal să doboare un record al Simonei Halep, sportiva din Belarus devenind jucătoarea cu cele mai multe victorii la turneele de categorie „WTA 1000”.

Retrasă între timp din competiție (a declarat forfait înainte de meciul cu Sloane Stephens din turul al doilea), Vika a acumulat victoria cu numărul 187 din carieră la acest gen de turnee după ce a învins-o pe Magda Linette (scor 6-3, 6-0) în runda inaugurală.

Victoria Azarenka are 187 de victorii, ea fiind urmată de Simona Halep (186), Petra Kvitova (177), Caroline Wozniacki (176 – revenită recent în circuitul mondial) și Agnieszka Radwanska (175 – retrasă de câțiva ani).

Ce pedeapsă ar putea primi sportiva

Mulți specialiști sunt de părere că judecătorii de la Sports Resolution îi vor aplica o pedeapsă destul de serioasă, minim doi ani de suspendare. Dacă nu va accepta devizia, Simona Halep va avea apoi posibilitatea să conteste decizia la Tribunalul de la Lausannes, care i-ar putea reduce pedeapsa la 15 luni.

„Fiind un tribunal independent, ne aflăm în imposibilitatea de a comenta orice aspect legat de dosarele noastre, indiferent că procedurile s-au încheiat sau sunt în desfășurare. Adoptăm această abordare în privința tuturor cazurilor care ajung la noi. Vă mulțumim pentru înțelegere şi ne cerem scuze că nu vă putem furniza mai multe detalii, în acest moment”, este răspunsul oferit de Sport Resolutions la începutul lui august 2023, când „Adevărul” a solicitat o explicație pentru întârzierea verdictului Simonei Halep.

În alte cazuri asemănătoare, cu sportivi dopaţi cu roxadustat, suspendările au fost destul de drastice. Pe 27 iulie 2015, UCI a anunțat că ciclistul Fabio Taborre a fost testat pozitiv la inhibitorul roxadustat în cadrul unui control în afara competiției din 16 iunie 2015 și că a fost suspendat provizoriu, pentru ca pe 25 mai 2016 să fie suspendat timp de patru ani! De asemenea, maratonistul francez Bertrand Moulinet a fost suspendat pentru patru ani din Federația Franceză de Atletism din cauza rezultatului pozitiv la testul antidoping, iar Carlos Oyarzun a primit o suspendare de patru ani din partea UCI în urma unui test pozitiv pentru FG-4592 la Jocurile Panamericane din 2015.

Premii de zeci de milioane de dolari la US Open

US Open 2023 va oferi premii de 65 de milioane de dolari, în creştere cu 8% faţă de ediţia din 2022. Competiția de la New York sărbătoreşte cinci decenii de egalitate a plăţilor pentru jucători şi jucătoare la Flushing Meadows.

Campionul şi campioana de la US Open 2023 vor încasa câte un cec în valoare de trei milioane de dolari. Toţi jucătorii care vor accede pe tabloul principal al turneului vor primi suma minimă de 81.500 de dolari, mai mare cu 44% faţă de ediţia din 2019, când premiul minim a fost de 58.000 de dolari.

Faza calificărilor va oferi, de asemenea, premii importante, cu 22.000 de dolari pentru cei care vor disputa primul tur şi 45.000 de dolari pentru cei care vor accede în turul al treilea.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele