NEWS

Decizie în Guvern pentru pensionari! Măsura care viza seniorii din România, amânată până la finalul anului 

Decizie în Guvern pentru pensionari Măsura care viza seniorii din România amânată până la finalul anului 
Sursa foto: evz.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. Ulterior, decizia Executivului a fost confirmată de Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt, care a transmis că măsura OUG-ului a fost amânată până la 31 decembrie 2025.

Decizie în Guvern pentru pensionari! Măsura care viza seniorii din România, amânată până la finalul anului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că termenul de aplicare a deciziei privind eliberarea automată a posturilor pentru personalul care a primit decizie de pensionare, dar care a rămas în sistemul public, a fost amânat până la 31 decembrie 2025, pentru a permite tuturor autorităţilor publice ca în acest an să organizeze concursuri pentru ocuparea acestor posturi.

Mihai Constantin a precizat că decizia a fost luată pentru a face un transfer între funcționarii din România.

”O şansă pentru a reconfirma palierul de funcţionari publici din România şi pentru a face un transfer, am zice firesc, către generaţiile mai tinere, care vor să intre pe piaţa forţei de muncă, în sistemul bugetar”, a menţionat Constantin.

Ciolacu spune spitalele și școlile nu vor rămâne fără angajați

Potrivit premierului Marcel Ciolacu, în acest interval de timp, se vor organiza concursuri pentru posturile contractuale din administraţia centrală şi locală.

”În niciun caz, nu lăsăm spitale fără medici şi şcoli fără dascăli”, a transmis premierul.

Sindicaliştii din sistemul medical au avertizat asupra unei situaţii dificile, care a fost generată de Ordonanţa care interzice prelungirea continuării activităţii unui angajat care are şi calitatea de pensionar, având în vedere deficitul de personal din anumite sectoare.

”O modificare importantă ce priveşte angajaţii care au şi calitatea de pensionari! Guvernul a introdus recent în Legea salarizării, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, o modificare ce constă în interdicţia continuării activităţii unui angajat din sistemul public care are şi calitatea de pensionar, chiar dacă acesta a optat pentru suspendarea plăţii pensiei”, au transmis, marţi, reprezemtanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”.

Aceştia avertizează că, odată cu constatarea unei astfel de situaţii, inclusiv în spitalele publice, angajatorul are obligaţia de a înceta de drept raporturile de muncă cu angajatul respectiv.

Prevederea introdusă în Legea salarizării stipulează: ”Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplineşte condiţiile de pensionare şi pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plăţii pensiei.”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, marţi, că va ridica problema în Guvern.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele